Peisaj marin

Al Francisc

Vroiam să ies afară din mine dar ploaia se încruntă către obiectul tuturor pasiunilor și începu să curgă și mai tare de ajunsese locul să răsufle greu și să fie foarte aproape de densitatea lichidului de pe fundul ursitoarelor.

La ora respectivă nu îmi plăcea în casă fiindcă puteam să umblu ore întregi fără să dau de Mine. Sau de soția aia căreia îi fuseseră recomandate trei săptămâni de stațiune balneoclimaterică după ce dădusem din urechi și vorbisem cu doctorul, la care dumneaei declară că alegea Mangalia fără să mai întrebe dacă aveau locuri libere sau cu suflet.

Dar cei de acolo nu aveau decât să se dea puțin în lături și gata locul.

Urma să facă gimnastică medicală în bazin, să fie dată cu nămol de mâini străine și să poarte discuții lungi, mână în mână, cu doftorașul stațiunii, un filfizon care trebuia să îi înțepe fața cu bărbița lui ca de țap troglodit .Dar poate că avea să dea de o doctoriță grasă, purtând ochelari cu dioptrii cât fundul unui borcan, ca să mă pot bucura și eu de o viață liniștită .

Ascunse erau cărările Domnului așa că umblam și eu ba pe la cârciumă, ba pe la bar. Iar vântul nu clintea nici măcar o umbră de frunză rahitică . Căldură mare, ce mai. La kilogram, domnule .

Nici bolnavii din stațiune nu prea mișcau pe cearceafurile lor, devenind niște corpuri inerte care nu mai reacționau la nici una din telegramele primite de acasă. Dar eu nu, nu puteam să trimit așa ceva . O astfel de epistolă m-ar fi costat un coniac mic și nu vroiam cu de la sine putere să mă lipsesc de așa balsam.

Și nu cred că o așa fițuică nenorocită avea să îi aducă aminte de mine dragei bronzate chiar și pe sub costumul aproape transparent de baie .

Într-o seară aveam să îl chem pe la mine pe Titi, la un joc de cărți, dar avea să mă plictisească repede și să îl dau afară.

Iar fosta lui soție procedase exact ca mine, îl trimisese și ea pe hol, să numere scările, ca dumneaei să poată să își trăiască viața după pofta inimii și a cărnii .

Și Titișor îmi măsura mai tot timpul formele și chestia asta mă scotea din sărite de vreme ce eu nu mă holbam la ale lui .

Cred că sărise puțin de pe fix de când rămăsese fără nevastă în bucătărie și pat . Într-o seară telefonul avea să sune îndelung taman în momentul în care un pahar vrednic mi se suise la gură și îmi turna conținutul pe gâtelniță.

Dar l-am ascuns repede, împreună cu sticla generoasă care nu vroia să despară în șifonier, printre chiloții ei subțiri ca de damă de companie dar sunt de părere că i-ar fi stat mai bine cu o pereche decentă.

Uita mereu că nu mai avea douăzeci.

-Alo, dragule, cum te simți singurel? Din partea mea urmă o mormăială mai puțin descifrabilă, chiar dacă un ochi mai atent ar fi putut să zică jurând că fusese doar o râgâială de o clasă socială mai joasă .

-Ai mâncat ceva în seara asta? Veșnica ei marotă,cea cu hrana, preocupare care aproape că îi dublase formele.

-Te las, iubitule, trebuie să merg la sală fiindcă mai am de urmat o procedură.

Ai, ai, cine știe ce bărbat bine îi trecuse prin apropiere și acuma fugea după el ca o naivă în doi timpi. Și pe deasupra îl mai botezase și PROCEDURĂ . Ha.

Cu o atitudine regală mi-am mai pus un pahar de licoare și am început să îl consum pe îndelete fiindcă graba strica treaba .

Și de mâncat nu o mai făcusem de la facerea lumii.

Avea să îmi fie lene să mă mai ridic așa că am adormit pe fotoliu, cu paharul în mână. Nu îi venea să se despartă de mine .

Urmă să mă trezească o dimineață care nu mai îmi bătu în geam și umplu camera cu o privire argintie care avea să mă trezească de-a binelea abia peste câteva ore.

Nu îmi venea să mă ridic în picioare. Dacă nu erau ale mele?

Zgomotele viermuielii de afară căutau și ele să mi se strecoare în cameră și asta fiindcă lăsasem deschisă ușa de la balcon.

Am ieșit afară să inspir aer proaspăt. Toate vecinele erau vârâte adânc în bucătăriile lor, neavând timp să stea la ferestre și să privească spre mine, mai ales că eram singur singurel .

Ar fi trebuit să le fluier sau să le strig pe numele mic și cred că asta și așteptau.

Ca madam Filip al cărei prieten fusese fugărit de soț prin tot cartierul și asta după un telefon care nimerise la fix .

Și să  vă spun și marele secret, aproape că mă trezisem.

Spectacolul lumii începuse să mă lege de mâini și de picioare fără să vrea să mai îmi dea drumul de parcă ar fi pregătit și alte alea .

Și vecinele refuzau în continuare să iasă la geam. Și ce bune ar fi fost la pupat, cu odăile mele goale toate.

Furnicături ciudate îmi năpădeau trupul. M-aș fi mulțumit chiar și doar cu un strâns în brațe.

DAR POATE CĂ SUNT PLECATE TOATE.  Îmi venea greu să dau dreptate unui astfel de gând.

Părea că mi se scufundaseră toate navele.

Dar am auzit o voce gravă și puternică, apropiindu-se din ce în ce mai mult .

-...haine vechi cumperem, oale noi dem.....

Era o șigancă, o țigancă singură și se apropia tot mai tare de mâinile și picioarele mele.
Avea să se oprească chiar sub balconul meu , să facă o pauză și să mă privească liniștită cu ochii ei mai mult decât negri.
Am pus mâna pe un pantalon din apropiere i l-am arătat grămezii de fuste după care i-am făcut semn să urce până la mine .

Ciocănitul ei în ușă avea să apară peste o veșnicie.

A intrat înăuntru fără să mai fi rămas nimic din cea care mai adineauri spărgea geamurile cu răcnetele ei flămânde .

Își desfăcuse sacul cu oale proaspete și aștepta haine vechi dar am tras-o de mânecă și am dus-o până la patul imens din dormitorul care își închisese ochii. Avea să renunțe repede la fuste și ifose.
La plecare urmă să mă aleg cu vreo două oale în schimbul a trei perechi de pantaloni, schimb făcut doar de dragul păstrării unei amintiri.
Ea ieși afară fără să mă privească.
Ajunsă la parter, constată că își uitase o fustă la mine.

Se propti sub balconul meu și începu să țipe că MĂI DOMNU’ CU S... MARE, VEZI CĂ MI-AM UITAT LA MATA O FUSTĂ. FĂ BINE DE MI-O ARUNCĂ JOS.

I-am aruncat-o fără să mai ies pe balcon, la vedere, și în timp ce obiectul plutea către pământ, geamurile aveau să fie pline ochi cu femei.
Toate vroiau să îl vadă pe domnul cu s... mare.
Eu, cel care a doua zi trebuia să îmi aștepte soția în gară.

Și știam că avea să mă tragă aproape de parcă ar fi vrut să construiască ceva nou din îndoielile mele.