Nu-s decât o brăileancă

Livia Frunză

Hai s-o lămurim odată! Nu-s decât o brăileancă!
Pentru cei ce mă confundă: asta-nseamnă că-s munteancă!
Nu-s mai ştiu eu ce cucoană, din buric de capitală,
Care râde când aude termenul "provincială".

Mă mândresc! Nu-mi e ruşine, că la mine în cetate,
Grecul şi cu lipoveanul mi-au fost soră, mi-au fost frate.
Grecul m-a-nvăţat sirtaki, să dansez şi-n vârf de masă,
Lipoveanul m-a-ndrumat să fiu mult mai credincioasă.

Şi-apoi cât am stat pe-acolo, mulţi bătrâni mi-au povestit
Cum evreii, mai de toate, prin oraş au construit.
Şi-au lăsat să înflorească din comerţ agricultura
Fără să ne stăpânească duşmănia, frica, ura.

Şi-astăzi vine noua lege să mă facă mitocan
Dacă-l strig cu drag pe nume pe vecinul meu ţigan?!
Când a mea copilărie, cu surâsul ei sprinţar,
Mi-am jucat-o cu puiandrii unui lăutar ursar.

Om fi noi provincialii lui Terente şi ai Chirei,
Lui Istrati şi-ai lui Cerna, lui Codin şi ai Elvirei,
Dar la noi, în urbea noastră, pururea prietenia
A stat ţanţoşă la masă, dând noroc cu omenia.

Oricât ne-ar mânca ciulinii, pe aici prin Bărăgan,
Toţi avem câte-un prieten care-i grec sau lipovean,
Dar trăim în bună pace, este loc destul sub soare -
Pentru cel cu punga goală, pentru cel cu suflet mare!