Festivalul Poeţilor din Balcani,ediţia a IX-a, România – Turcia se desfășoară la Brăila, în perioada 23 – 24 septembrie 2016.
Organizatori: Consiliul Judeţean Brăila, Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” Brăila, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud - Est
Obiective: Promovarea poeziei contemporane din România şi Turcia, aprofundarea conceptului de balcanism în literatură şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare între poeţii români și turci.
Manifestări specifice: lansări de carte, recital de poezie şi muzică, dezbateri pe tema balcanismului în literatură, cu referiri speciale la literatura contemporană română şi turcă.
Invitaţi: reprezentanţi ai Ambasadei Turciei la Bucureşti, reprezentanţi ai uniunilor de creaţie din România şi Turcia, jurnalişti de la publicaţii culturale centrale, jurnalişti din presa locală etc.
Poeţii români şi turci, reprezentanţii Ambasadei Republicii Turcia la Bucureşti, criticii literari, jurnaliştii, reprezentanţii uniunilor de creaţie, etc. vor primi, în timp util, invitaţii oficiale din partea organizatorilor.
Premii: În cadrul Festivalului, la recomandarea unui juriu de specialitate, se vor acorda 5 premii în valoare netă de 800 lei fiecare:
- Premiul BALCANICA pentru poezie română;
- Premiul BALCANICA pentru poezie turcă;
- Premiul BALCANICA OPERA OMNIA;
- Premiul BALCANICA pentru traducere din limba română;
- Premiul Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati” pentru contribuţia la dezvoltarea teoretică a conceptului de balcanism în cultură.
Volumul antologic BALCANICA. Poeţi români şi turci se va tipări în 500 exemplare şi va cuprinde creaţii ale scriitorilor premiaţi, precum şi datele biobibliografice ale acestora .
0 Comentarii