Irina ANGHEL
Primul sâmbure de rodie
mi-a fost plantat pe limbă
de un zâmbet strâmb
și o sclipire ciudată în ochi.
A încolțit o idee
și al doilea avea deja o aromă
pe care mi-a mai lăsat-o
doar respirația ta pe maxilar
când mi-ai șoptit
în poezie dadaistă
numele tuturor
regilor
și eroilor
și filosofilor
pe care mi i-ai pus la picioare.
De la al treilea
chipul tău a început
să se estompeze
și mi s-a împăienjenit vederea
sub o pâclă de putere
nebănuită,
neîncercată.
Pe-al patrulea sâmbure l-am înghițit
ca pe-o pastilă amară
cu chipul îndurerat al mamei
gravat pe o parte
și imaginea unei ierni continue pe cealaltă,
moneda cu care plătesc
Ambrozia celui de-al cincilea sâmbure,
pe care n-am mai gustat-o
decât pe buzele tale.
Până să strivesc de cerul gurii
a șasea pulsație de rodie,
mi s-au izbit de timpane
toate ipoteticele voci
care îmi strigau
Sindromul Stockholm
și toate legendele
care au șters din principiu
pasajul în care
Persefona gustă deliberat
Fiecare sâmbure de rodie.
0 Comentarii