Însemnări. APĂ RECE. ȘI LIMPEDE

Virgil MATEI

Nea Florică, mare amator de rumy. Tot „Monumentu”-l cunoaște. Apare primul pe alee, cu  pietrele sub braț. În urma lui, la un pas, niciodată în rând cu el, un bătrânel cocârjat, scuipându-și bojocii de-atâta tușitură după țigara ce doar a aruncat-o,  se târâie gâfâind cu o plasă în care ține o pistelcă  lustruită de-atâta joc. ”Care te-a-mbrăcat, cumnate! Nu te-o pune dracu s-o mierlești, că n-am bani nici de-un pahar cu apă!”. Ajunși la masa din piatră, aruncă fața de masă ca pe un prostovol, o netezește cu palmele-i zgrunțuroase și se apucă de amestecat pietrele.  În așteptarea partenerilor,  bătrânelul dispare. Când se întoarce  peste un sfert de oră, jocul e în toi. El își vede de-ale lui:  desface o sticlă cu bere,  o tranzvazează  într-o  halbă, având grijă ca gulerul să nu dea pe dinafară.  O așază apoi, în fața lui nea Florică, după care, asemenea unui câine credincios, se  postează în spatele acestuia. Nu scoate un cuvânt.

...Florică, băiat finuț, „zburat” pe ulița cu calea ferată din marginea  cartierului Radu Negru, e astăzi, duminică, mai fără astâmpăr ca oricând. Abia așteaptă să se întâlnească cu Steluța. Săptămâna trecută, după ce și-au dat întâlnire la ceas, au coborât pe regală, până la  „Popular”. Procurase bilete din vreme la „O floare și doi grădinari”.  A plâns Steluța lui ca după mort.  S-au urcat în tramvaiul de Brăilița și a „răsturnat-o” în poartă la mamă-sa, așa cum îi promisese: curată și nemozolită. Atât i-ar fi trebuit! Cumnatul, fratele Steluței, îl studie din cap până-n picioare. Îi ceru o țigară. Florin întinse pachetul. Cumnatul scoase o țigară, i-o dărui lui Florică, după care, fluierând,  băgă pachetul în buzunar. „Gura! Ciocu mic! Aici ești pe teritoriul meu!”. Știa Florică ce știa: ăi din Radu Negru erau rivalii de moarte ai celor din Brăilița. Din pricina asta, la plecarea de-acasă, Florică nu-și legă cuțitul la ciorap, de teamă să nu facă vreo prostie.

Azi n-a mai dus-o la film. S-au așezat la o masă sub umbrar, la „Arion Ciuplea”, unde au comandat câte patru mici și o bere. Au coborât apoi Vadul Danubiului, au ținut marginea falezei până la siloz și, într-amurg au luat-o încetișor spre Brăilița.

La colțul uliței, cumnatul juca de zor barbut cu alți patru tovarăși.  Îl salutară pe Florică, așa ca pe unul de-al lor și-l invitară la joc. N-avea bani mulți pe el. Pierdu mai mult de bună-voie, neuitând să-și oprească un ban de tramvai. Apoi, dădu să plece. Dintr-odată se văzu înconjurat de cei cu care se încinsese la barbut. Îl trecură toate sudorile. „Și zi, măi, Florică, așa-i că-ți place pe ulița noastră”, îl înțepă cumnatul. „Nu zic nu, de ce-aș zice”, îngâimă Florică. „Da dacă-ți place  pe la noi, ia de bea și tu o cană cu apă, să  vezi ce limpede și rece este”.  Unul dintre ei îi întinse o cană de tablă legată cu lanț  pe care o umpluse de la cișmeaua din apropiere. Bău, că-i era sete după micii de peste zi. „Bună?” „Bună!”, răspunse Florică, simțind cam ce-l așteaptă. „Atunci, ia mai ia de bea una, să vezi ce te întărește!”. Cu chiu cu vai mai goli o cană. „Ai văzut? Apă ca a noastră mai rar găsești. Ia de mai ia una”. Florică luă cana plină și  făcându-se că o duce la gură, o aruncă în fața celui care-l servise. Ceilalți, luați prin surprindere, s-au ferit din calea lui zbughind-o dintre ei ca din pușcă.  A luat-o la goană până în capul uliței simțind răsuflarea cumnatului în ceafă. A ținut-o așa, alergând pe calea ferată ca un cal care a băut un uluc cu apă, până la gară.

În următoarea duminică, Florică, îmbrăcat la patru ace, cu un tort într-o mână
și cu un buchet de trandafiri în cealaltă, a bătut la poarta Steluței. A cerut-o de nevastă. Nunta au făcut-o la salon „La saivane”, în Radu Negru. Cumnatul, cavaler de onoare. La masă, un chelner a stat în spatele lui toată noaptea. Cum se termina paharul cu apă, chelnerul îl umplea imediat: „Din partea lui domn ginerică, pentru cumnatul, să trăiască, să mai dea!”. Florică, alături de el înălța complice paharul, urându-i sănătate. „Dar, hai, lasă de la mine, hai să cinstim și noi o bere. Două halbe la băiatu!”.

Într-o clipită,  chelnerul se execută. Ciocniră halbele. Cumnatul, închizând ochii se repezi  ducând la gură berea. De când aștepta!  Florică îl privi cum se schimonosește și-i aruncă spre știință: „Așa-i că-i rece și limpede? Ciocu mic! ”