Alexandru HALUPA
Micropoemele
doamnei Tudorița Tarniță sunt construite pe scheletul poeziei de origine
japoneză, haiku. Ele invită la meditație, păstrându-se un ton elegiac,
liniștit, deasemenea ele fiind spre un gen de aforism intimist care cercetează
mai mult lăuntrul decât lumea exterioară: Cobor
desculț/în frigul spiralat/al cuvintelor.
Aceste micropoeme pot tinde spre
o filosofie poetică dar în care autoarea nu sufocă cititorul cu idei
filosofice: Ninsoarea de februarie/mă
bântuie/ca un păianjen oboist/de înălțimea tavanului. Cugetările nu sunt
incisive sau moralizatoare ci încearcă să surprindă instantanee ale realității,
uneori înrudite cu fotografia.
Se face trecerea de la lucrurile simple,: Pe cărarea/ din fața casei/melcul a lăsat/ urme
lipicioase, la lucrurile complexe și abstracte: Dimineața de mai/înmugurește pe tâmpla/florii de salcâm. Autoarea
lasă o stare de mister prin vorbirea colorată adică prin desenele ce se
strecoară cu delicatețe printre micropoeme.
Prin aceste desene- realizate de
nepoata acesteia Narcisa Voica, poeta încearcă să grăiască altfel, la nivel
plastic. Vedem flori, animale gingașe, case, toate acestea ducând la cea mai
frumoasă vârstă a omului, copilăria: Întomnată
de rouă/Coliba de stuf/A copilăriei. Un volum de micropoeme interesant,
foarte sensibil, nealterat de limbajul grosier și uneori abject al poeziei
contemporane.
Tudorița Tarniță, Micropoeme, editura InfoEST, Siliștea Brăila
0 Comentarii