erau niște versuri vechi de trei zile
ca și barba mea ce-ți amintește de barbarul
care ți-a răpit străbuna
și ți-a dus-o în stepa uscată a inimii lui
acolo ea se-ngrijea de universul lui sărac
și totuși atât de fioros
când se-ntorcea de la vânătoarea
de cai sălbatici
îi dăruia inima (ce încă bătea)
a armăsarului din visele iepelor
ce-l mai așteptau
în stepa sălbatică
când se-ntorcea din apus
plin de sânge omenesc
și praf din oasele fraților ei
îi aducea păpușa de cârpe
ce-așteptase în podul casei părintești
el era sălbaticul
ce-o răpise
în ziua când nu s-a născut nimeni
.
0 Comentarii