Vlad, un licean cu înclinații literare, locuiește cu chirie într-un apartament la o familie formată dintr-o doamnă Lucia, pe la patruzeci de ani și soțul ei nea Nelu. O familie cu bune și cu rele. Doamna cam iubăreață pune coarne domnului care îi înmoaie tradițional oasele. După o astfel de idilă doamna părăsește domiciliul conjugal și se mută undeva în zona portului din Constanța, la mama ei. De aici pornește totul. Tânărul Vlad este trimis de nea Nelu cu misiunea împăcării. Misiunea eșuează dar Vlad cunoaște o fată care vindea smochine.
Apoi acțiunea se împletește pe două planuri. Avem mai întâi plin de sentimente jurnalul Adrianei, unde gândurile fetei o iau uneori la galop și urmărim viața lui Vlad. Ca o interfață este verișoara Mona care reface legătura dintre cele două personaje.
Fiorul de dragoste este urmărit gradat, temperat și cu mare măiestrie de autor. Pe alocuri se poate observa că această poveste a avut la bază o trăire adevărată și că romanul nu este numai ficțiune.
Iubirea se finalizează într-un mod trist printr-o serie de dezvăluiri care fac ca tot ceea ce ați citit până atunci că fie văzut într-o altă lumină.
În cele 18 capitole Tudor Cicu spune o poveste credibilă. Folosește un limbaj elevat și adecvat. Personajele sunt bine conturate, uneori puse chiar într-o lumină diafană precum Adriana.
Reușește să stăpânească cu bine cele două direcții ale romanului – desfășurarea propriu-zisă și intreruperile cu citate din jurnalul Adrianei. Vlad trăiește din plin viața cu bune și cu rele dar nimic nu pare ai modifica fiorul iubirii pentru Adriana.
Mi-au plăcut expresiile sugestive pe care le-a folosit pe tot parcursul cărții precum de exemplu cea de la pagina 66 i-am observat buzele umede, ca pătate de vin roșu sau cea de la pagina 135 – în dreptul meu niște arbori își mișcau crengile asemeni unor oameni care dădeau din brațe a neputință. Și deodată a început să ningă mărunt.
Uneori mă întrebam dacă citesc o poezie sau un roman. Metaforele dau tensiune, învăluie sentimentele și crează o stare de plutire pe care cred că autorul a căutat-o în mod conștient. Dar nu numai cursivitatea și alegerea bine dozată a cuvintelor fac acest roman un roman bun. Povestea ascunsă în finalul inedit este un ingredient de cea mai bună calitate.
Pe Tudor Cicu l-am remarcat mai ales prin cronicile și recenziile literare pe care le semnează în diversele reviste literare. Acest roman mi-a confirmat calitatea scrisului său și m-a determinat să îi schimb încadrarea din cea de critic literar .... în romancier.
Fata cu smochine este un roman sensibil care nu ar trebui ratat de iubitorii poveștilor de dragoste.
Tudor Cicu, Fata cu smochine, Buzău, editura Editgraph 2016, 136 pagini.
Publicată în revista Boema din Galați, ianuarie 2017
0 Comentarii