”Semantica luminii”, de Mihaela Meravei, e un volum de versuri atrăgător, exact în sensul titlului de mai sus. Cartea a apărut la ”Ex Ponto”, Constanța, în 2016. În prefață, prof. dr. Anatasia Dumitru remarcă: ”...poemele Mihaelei Maravei ar putea putea fi transmoderne, încadrându-se în spectacolul luminos, în care lumea este înțeleasă ca iubire și ca lumen”. De la latinescul lumen – lumină. Iată un impecabil poem de dragoste, ceva de o senzualitate imagistică și erotică sublime: ”la început se strecoară pudică/prin dezabieurile sufletului/ca mai apoi/să rupăultimul nasture/prins de amintirea luminii//cu mâinile îngerilor/îmi apăr goliciunea/în timp ce ultima/frontieră a singurătății cade/sprijinită de ochiul nopții/floare de nufăr se naște/între buzele mele” (”ultima frontieră, pag. 48). Mihaela Meravei posedă un instict liric demn de întâmpinat de sentimentele unor cititori calificați, inclusiv sufletește. Toată prețuirea!
0 Comentarii