Dumitru Matei: „Pe moșia Rusetteștilor” (recenzie)

Jenică CHIRIAC

Într-o înlănțuire logică, firească, se prefiră evenimente de viață, experiențe, fapte și întâmplări, oameni și iar oameni. Dumitru Matei și-a încercat condeiul pe „Ulița morii – 273”, acolo  unde și-a descărcat sacul amintirilor, nostalgiile copilăriei din Mărtineștiul părinților săi.

Revine anul acesta, 2018, cu o lucrare memorialistică, dar, în egală măsură, documentară sub rigoarea monografiei, obiectul studiului fiind localitatea Răducăneni, județul Iași, leagănul vieții active a autorului. Nu abdică de la stilul  de povestitor moldav, riguros cu amănuntele, respectă cronologia. Iubitor de semeni, face un tur de forță în a-i nominaliza pe toți aceia cu care și-a intersectat cărările vieții.

În fața manuscrisului, căutând formula de prezentare cea mai potrivită, am socotit că abordarea grosso-modo nu avantajează. Din motive didactice (ne aflăm între profesori, nu?) am împărțit materialul în câteva secvențe unitare ca  structură epică.
Prima: „Viața ca o șansă...”

Doi tineri, frumoși și sănătoși, Dumitru și Marietta descoperă dragostea, iau viața de piept și dau cu ea de pământ. Au cerut un singur lucru (fiind profesori): șansa de a avea catedre la aceeași școală, fără aspirații urbanizate cum ar fi capitala de județ, oriunde în Moldova, numai să fie împreună. Viața le-a oferit șansa la Răducăneni, unde s-a înfipt adânc și temeinic ancora „corabiei” lor. Romantic, plin de gingășie este accesul pe prima treaptă a căsniciei cu două linguri și o farfurie. Indicibil sentiment de realizare în viață și cu un astfel de debut!
Profesori dedicați educării și instruirii copiilor, și-au desăvârșit vocația, au urcat treptele afirmării profesionale până la ultimul grad didactic. Viața - ca un șir neîntrerupt de șanse pe care familia Matei le-a exploatat sistematic. Cea mai importantă șansă s-a dovedit posibilitatea ardentă a propagării culturii în rândul elevilor ori adulților. Ca un summum al evenimentelor vieții, la „oferite” se înscriu mai mult decât la „primite”. Cinstiți, onești,  naivi în a crede că pot schimba lumea, n-au abdicat de la corectitudine, principialiatate, chiar dacă „cu o floare nu se face primăvară”. Da!, dar floarea rară a recunoștinței, cinstei fără cusur este cu atât mai strălucitoare într-o lume pervertită de corupție.

A doua: „Din pulberea istoriei...”
Autorul însuși recunoaște că nu sunt mulți aceia care să zăbovească asupra istoriei meleagurilor răducănene. Drept urmare, o face domnia-sa cu destulă aplecare, documentat, justificând într-un fel titlul cărții: „Pe moșia Rusetteștilor”. Această parte a lucrării, prin consistența informațiilor, dar și ca întindere, aspiră la calitatea de monografie sui-generis. În altă construcție epică, pe o schemă prestabilită s-ar putea constitui ca operă de sine stătătoare, aceasta presupunând și adoptarea limbajului științific.

Dintr-un uric din data de 8 iulie 1635  emis de Vasile Lupu, Domnitorul Moldovei aflăm: „Să fie tare și puternic cu cartea Domniei meale...”. Cu acest document, domnitorul îl autorizează  pe Dumitru Buhuș, ajuns în favoruri domnești, să întemeieze sat într-un loc unde pădurea fusese defrișată, și unde, „... la 20 martie 1636, Domnul trimite pe Chicoș Șetrariul Cel Mare pentru a stabili hotarul satului și al moșiei...” (pag.77).

A treia: „Sportul rege, sau regele... sporturilor...”
Ca profesor de educație fizică, Dumitru Matei a fost îndrituit să promoveze toate sporturile individuale și colective, de vară ori de iarnă. Rolul său didactic era de a descoperi talentele dintr-un domeniu ori altul, de a le susține spre afirmare și dezvoltare.  Pe de altă parte, se cunoaște apetitul tineretului pentru sportul-rege, fotbalul. Din acest punct de vedere, autorul cărții, conjugându-și propriile afinități, înclinații și preferințe s-a dedicat, cu trup și suflet acestui sport cu cea mai mare audiență de masă.

Din carte aflăm implicarea profesorului Dumitru Matei în a sluji cu credință și consecvență „balonul rotund”, începând cu aspectele formale, mica birocrație constând, în principal, din înființarea asociațiilor de profil, legitimarea de jucători, perceperea de cotizații, atragerea de sponsorizări, cheltuieli și deconturi, de transport la competiții și continuând cu activitățile propriu-zise - stabilirea schemelor de joc, întocmirea grilei de funcții la echipă, organizarea antrenamentelor.

Într-un scheci, marele actor Toma Caragiu persifla tagma arbitrilor de fotbal pentru implicarea acestora,  mai puțin ortodoxă, în desemnarea învingătorului. În ce-l privește, Dumitru Matei n-a fost scutit de surprize neplăcute, de un arbitraj necinstit, părtinitor. Această corupție din sport a făcut și mai face mult rău în ce privește afirmarea valorilor.

A patra: „Manual de extracurriculare...”
„În continuare voi scrie despre activitatea cultural-artistică de la Răducăneni...” (ne avertizează autorul, pag 121). Și... într-o devălmășie de talente rurale, elevi și adulți, se derulează filmul frumoaselor tradiții locale ce-și găsesc reflectarea în coruri mixte, formațiuni de teatru, brigăzi artistice cu textieri autohtoni, formații de dansuri populare, altele asemenea. Toate acestea au dat ritm și culoare vieții spirituale locale, au încântat sute și mii de spectatori, au inclus în palmares premii la concursuri județene și naționale.

Am intitulat secvența „Manual de extracurriculare”, datorită expedițiilor organizate de autor la munte dar și cele în Delta Dunării, de la Bălteni. Descrierea amănunțită a acestor acțiuni se constituie în exemple de bune practici. Organizarea, „ca la carte” , stabilirea listelor minimale de articole ce trebuia luate, modul cum se cerea amenajat habitatul, dispunerea corturilor, construcția pivniței de alimente, repartizarea sarcinilor în grup, „rotirea cadrelor” la bucătărie, practicarea pescuitului sportiv, totul și toate și-au dovedit, în timp, utilitatea și eficiența, au contribuit la succesul acestor activități. Cu alte cuvinte, pentru un novice, cartea domnului Matei se poate constitui într-un util ghid, reducând posibilitatea  apariției unor erori cu urmări imprevizibile și nedorite.

Singura umbră ce a planat peste aceste deplasări a fost absența doamnei profesoare Marietta Matei, care, în perioadă, primise o funcție de responsabilitate, obligând-o să fie  prezentă în localitate în anotimpurile estivale.

Despre acestea, în partea a cincea a expunerii!

Partea a cincea: „În slujba comunității...”
A sosit momentul ca nea Miică să predea ștafeta Doamnei Marietta, care, timp  de zece ani a păstorit poporul răducănean de pe fotoliul  întâiului gospodar, adică, de primar. Fără falsă modestie, ori, din contră, dintr-o infatuare juvenilă, doamna trece prin filtrul amintirilor această perioadă corect, cinstit, obiectiv. Ține de anecdotică faptul că saturată de atâtea răspunderi, a cerut de cinci ori să fie eliberată din funcție. Mai marii județului aveau răspunsul standard: „Noi te-am numit, noi te dăm afară!”. Pe când o verișoară a emigrat în lumea capitalistă, doamna Marietta  a alergat cu jalba, având speranța eliberării. N-a ținut figura! Decidenții i-au răspuns că verișoara nu era rudă de gradul I (!).

Cum să scape din mână un primar eficient, bun organizator, autoritar? Numai simpla înșiruire a obiectivelor social-edilitare și economice realizate  în mandatul doamnei primar te pune pe gânduri.

În concluzie, ne putem exprima părerea că această carte, o cronică vie de  aproapeo jumătate de veac, merită o lectură atentă. Familia noastră de vajnici profesori a oferit mai mult decât a primit, a slujit, cu cinste și onoare comunitatea în care s-a integrat. Nu au fost martori pasivi ai dezvoltării lor pe toate planurile. S-au implicat,  dovadă că locurile pe unde au trecut poartă amprenta personalității acestor intelectuali rasați, a unor răducăneni de suflet. Și nu este puțin lucru!

din ciclul Cronia Pricopsitului