Mihai VINTILĂ
Proza feminină brăileană are în Magdalena Iugulescu una
din cele mai puternice voci. În momentele de zbucium ale zilei de azi aceasta
găsește puterea și refugiul în scris lăsându-ne pe noi să fim fascinați de puterea
cuvântului. Intrând în literatură cu romanul Cosmin, Brăila, editura Proilavia
2013 urmat de Issabel, Iași, editura TipoMoldova 2015 Magdalena Iugulescu a
pornit-o pe calea feminismului târziu. Cărțile sale aduc povești de viață, dure
și rugoase ca o lamă tocită dar care totuși printr-o minune continuă să își
facă treaba.
Acest al treilea roman Cecilia apărut în condiții grafice excepționale la editura ieșeană TipoMoldova vine a contura acest profil
feminist al autoarei. Romanul este construit ca o mare confesiune întreruptă
din când în când de pasaje diverse pentru o spargere a monotoniei.
Urmărim viața unei femei de la adolescență până la
deplina maturitate. Suntem martorii familiei sale disfuncționale care o împinge
la o evadare din realitatea cotidiană. Zbaterile Ceciliei de a-și găsi un drum,
de a se realiza, de a deveni o doamnă
sunt încununate de intrarea în lumea modelingului. Cu toate că reușește să
strângă banii,să-și echilibreze familia din punct de vedere financiar
Cecilia rămâne în plan sufletesc o căutătoare. Avem rescris aici mitul
drumului, al căutării. Drumul în sine, cu obstacolele sale inerente și aparent
insurmontabile face de fapt toată bucuria acestei cărți. Este o inițiere a
Ceciliei în viață. Află cum se trăiește, cum trebuie să iubească și mai ales
află că ceea ce îi este ei bine este de fapt binele căutat.
Dragostea pasională nu avea cum să lipseasă. Din păcate
este o dragoste unilaterală, o obsesie mai degrabă decât o comuniune. Totuși
punctul luminos al obsesiei îl constituie un copil care o împlinește pe Cecilia
atât ca femeie prin maternitate cât și emoțional prin desprinderea de iluzii,
de iubirea neîmpărtășită.
Romanul are pasaje lungi de descrieri ale unor obiective
turistice din Turcia. Avem astfel în paginile 102-126 Istambul-ul văzut de o româncă,
ca prim contact cu lumea exterioară țării natale. Pasajele sunt corecte din
punct de vedere informativ dar lipsește lipitura de maestru care să le
integreze poveștii. Par că sunt stinghere și uneori scrise într-o limbă română
precară precum în: Peste tot te
înconjoară mozaic, frescă și artă bizantină. Biserica Sfânta Sofia este plină
de aur pe sus, blocuri de marmură pe jos și ferestre spre exterior uluitor de
multe astfel, încât, la 10000 de lumânări aprinse aceasta putea fi folosită și
pe post de far, în timpul nopții.(p.112-113). Aici chiar mi se pare că
autoarea chiar a scăpat din mână hățurile și cuvintele aleargă ca niște bidivii
unde vor ele.
Un alt punct de slăbiciune îl constituie notele de
subsol. Ele îngreunează cititul și transformă romanul pe alocuri într-un
dicționar explicativ. Așa avem pagini greoaie precum 110 unde informația din nota de la
subsol este mai consistentă ca informația din acțiunea cărții.
Uneori discuțiile dintre personaje sunt banale, nu transmit nimic și ar fi putut
lipsi. De exemplu la paginile 129-130 avem următorul schimb de opinii: - O peliculă este formată din secvențe
montate cap la cap. Oricare dintre ele are semnificația ei, iar fiecare dintre
noi vede același lucru în mod diferit. De ce crezi că felul în care văd eu nu-i
cel corect? – Pentru că n-ai dreptate. Ce vezi tu extraordinar la un bărbat în
maiou? – Restul. – Ha!Ha!Ha!Și mai spui de noi. – Uite, așa-mi place mie, să
ghicesc, să presupun, să-mi închipui, să pot visa. – Aaaa, ești romantică?-
Da.- Eu nu sunt. – Mi-ar plăcea să fii.
O altă scădere a romanului o constituie caracterizările
ferme făcute prin intermediul personajului Cecilia
care nu se bazează pe nimic altceva decât pe impresiile subiective ale autoarei
și care nu fac decât să introducă balastru în poveste, să o îngreuneze și să
enerveze cititorul precum în exemplul despre jurnalism: Am senzația că
jurnalismul este făcut de persoane foarte instabile: văd o muscă și aleargă
după ea prin toată Europa, ba chiar și pe alte continente. Și nu se uită pe
unde calcă luându-se, practic, numai după bâzâit. Apoi, în goana după
senzațional, transformă biata viețuitoare în bondar, cioară, hipopotam și, la
sfârșit, în balenă, pentru că altceva mai mare nu există.(p 141). Astfel de ieșiri în
decor slăbesc mult literatura și îndreaptă romanul tocmai spre ce autoarea
urăște. E ca și când un jurnalist ar spune că medicii au ales această meserie
doar pentru a lua șpăgi toată viața, de a încasa gratuit țigări și cafele și de
a se culca cu pacientele!
Cel care dă însă lovitura de grație romanului este
finalul. Slab, urât mirositor și mai ales trist. Mi-a fost efectiv rău să văd
cum o poveste interesantă, cu mare potențial poate fi maltratată așa. Nu poți
să vorbești despre urină, să faci comparații de autobaza medicinei pentru a
pune final unei victorii asupra suferinței, unei vieți interesante și
zbuciumate precum cea a Ceciliei. Cred că Magdalena Iugulescu pur și simplu nu
a mai avut răbdare să termine cartea și a aruncat acolo un final care distruge
edificul început cu atâta migală.
Fără a fi răutăcios pot spune că romanul Cecilia ,deși încearcă, este mult mai
slab ca primele două semnate de aceeași autoare. Mijloacele nu au lipsit dar
încercările au eșuat fiecare în parte. Avem un constructor care a pus aplice pe
fațada unei case construite la reprezeală doar cu speranța unui preț mai bun și
la prima ploaie ele s-au desprins și au căzut cu un zgomot infernal. Inserțiile
turistice nu se lipesc, încercarea de vis nu merge, digresiunile autoarei
despre alte chestii colaterale de genul jurnalism, viață etc sunt ieșiri în
decor și tot așa.
Magdalena Iugulescu va da literaturii brăilene un mare
roman atunci când va avea puterea să taie pasaje, să strunească porniri și mai ales
când va renunța la tot ceea ce este de prisos unei povești. Cecilia rămâne un roman de tranziție de la perioada începuturilor
spre ceea ce sper a fi perioada de consacrare.
Magdalena Iugulescu, Cecilia, Iași,
editura TipoMoldova, 2017, 304 pagini.
){kind=link}
0 Comentarii