Autorul cărții, Apostolos Patelakis nu este doar un simplu cercetător istoric ci chiar a participant la o parte a acelui eveniment controversat, tragic și ascuns opiniei publice descris și expus în lucrarea de față. Apostolos Patelakis este chiar fiul unor partizani comuniști greci care au luptat în munți și care mai apoi au fost nevoiți să se refugieze într-o țară comunistă, ei fiind „programați” pentru România. Părinții lui s-au cunoscut și căsătorit pe teritoriul României, în tabăra de refugiați de la Florica-Vâlcea și mai apoi au fost repartizați să lucreze la Craiova, unde a văzut lumina zilei și autorul. Școlit (la propriu) în instituțiile de învățământ românesc, devine profesor de istorie și mai apoi, în 1979, se repatriază în Grecia, fără să-i dispară vreo clipă sentimentul de fiu al poporului român. Ba chair aș spune, fără teama de a greși, că e mai roman decât mulți dintre noi românii.Lucrarea în limba română, foarte bine documentată, începe printr-un capitol dedicat împrejurărilor prin care s-a ajuns la Războiul Civil din Grecia. Un capitol în care sunt descrise intrarea Greciei în Al Doilea Război Mondial, prin ultimatumul italienilor din 28 octombrie 1940 (Marele OXI), lupta eroică pe frontul din Albania, mai apoi invazia germanilor și în cele din urmă lupta pentru puterea politică de la Atena, culminând cu „Acordul de la Varkiza”. Toate acestea pentru cititorul român mai puțin pus la punct cu acele evenimente.
Abia din al doilea capitol se intră „în pită” și se vine cu detalierea Războiului Civil. Un segment uriaș al poporului grec condus de mai multe fracțiuni comuniste, sau cu vederi comuniste, este antrenat într-un război fratricid cu cealaltă parte rămasă sub controlul guvernului pro-monarhist și susținut de englezi, de la Atena. O suită de lupte crâncene, majoritatea în munți (cele mai celebre fiind din Munții Grammos și Vrisi), cu o balanță a victoriei care se înclina când într-o parte când într-alta, având ca rezultat final sute și mii de victime, morți, răniți și forțați să emigreze. Un război alimentat din două mari părți ale lumii postbelice după un scenariu bine stabilit la Ialta de „împărații” lumii, Roosevelt, Churchill, și Stalin.
Cea mai dureroasă parte pentru supravețuitorii acestui război fratricid începe după încheierea lui, în august 1949. De fapt primele „contingente” de emigranți, formate din copii, apoi din copii și femei, au migrat cu un an înainte de marea înfrângere a partizanilor. După victoria armatei guvernamentale, sprijinită masiv de americani, supravețuitorii sunt nevoiți să se refugieze mai întâi în Albania și Macedonia Iugoslavă, mai apoi fiind dispersați în celelate țări comuniste, Bulgaria, România, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia și URSS, sub directa îndrumare a conducerii Partidului Comunist Grec.
Ultima parte a cărții tratează situația emigranților din România, o țară proaspăt lansată într-o aventură care va dura jumătate de secol și care se va numi Republica Populară România (după 1965, Socialistă). Aproximativ 9 000 (din cei peste 50 000), de persoane (copii, femei, invalizi și partizani comuniști supraviețuitori) au fost găzduiți în tabere special amenajate pe teritoriul României. La fel de documentate fiind și descrierile taberelor, a încercării de integrare în viața socială și vieții în general a emigranților greci, parte ținută sub tăcere și umbră de autoritățile române din mai multe motive descrise în carte. Deși în aparență totul a fost un act de mărinimie, în spatele acestor năpăstuiți a fost tot timpul propaganda comunistă pe de o parte și interesele conducerii comuniste grecești pe de altă parte. O masa de oameni care a fost amăgită că totul era un provizorat pentru câteva luni, s-a trezit la un moment dat fără cetățenie, mutată dintr-un partid comunist într-altul, ca pionii pe o tablă de șah, și într-un adevărat surghiun de peste 30 de ani.
O adevărată dramă, foarte bine documentată și cu un mare regret al scriitorului pentru încăpățânarea participanților direcți de a nu vorbi și de a nu aduce mărturii despre toată această perioadă dramatică din istoria Greciei.
Lucrarea este deopotrivă interesantă atât pentru poporul grec cât și pentru cel român. Pentru greci pentru că lucrările de istorie ale lor încă ocolesc cu bună știință cercetarea și expunerea acestui sângeros și rușinos eveniment, iar pentru români pentru că, afectați de aceeași ignoranță a istoricilor, pot afla acum ce s-a întâmplat cu adevărat în acea perioadă chiar sub nasul lor fără ca ei să aibă habar.
Cartea de față este poate cea mai bună lucrare istorică a ultimilor ani în limba română. Spun cea mai bună pentru că dacă în celelate lucrări s-a venit cu completări la evenimente deja tratate în alte cărți și lucrări, aici aproape totul este nou, neanalizat și neexpus publicului larg, din ambele țări, Grecia și România, deopotrivă, până acum.
Pot spune cu mâna pe inimă că Apostolos Patelakis este o revelație a cercetătorilor contemporani de istorie și-și merită locul între cei mai buni istorici.
Pentru final vreau să menționez că o variantă în limba greacă va apărea chiar în această primăvară. Am spus variantă pentru că autorul mi-a divulgat deja că această următoare carte v-a trata mai puțin prologul Războiului Civil (mizând pe faptul că grecii cunosc asta) și va avea mai multă aplecare asupra situației politice românești din acea perioadă, pentru a veni în întâmpinarea cititorului grec.
Atena, 3 ianuarie, 2019
 și emigranții politici greci în România (1948-1982), sau cum se poate ignora un eveniment istoric major din conștiința unui popor - Dan Hașdean ){kind=link}
0 Comentarii