Ticker

6/recent/ticker-posts

Lansarea cărții pentru copii HAI SĂ CITIM PRIMA POVESTE! de Irene Postolache la Brăila

Secția „Etnografie” a Muzeului Brăilei organizează joi, 11 aprilie 2019, ora 11.30, la sediul din strada Polonă, nr. 14, lansarea cărții pentru copii HAI SĂ CITIM PRIMA POVESTE!, de Irene Postolache, apărută la Editura Eikon anul acesta.

Activitatea se desfășoară în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași, Reprezentanța Galați/ Tecuci și este parte integrantă a proiectului „Interferente culturale interetnice”.

Invitați:
- Angela Baciu, scriitor;
- Anda Toma, grafician carte.
Prezintă: Violeta CRAIU, scriitor.
Moderator: dr. Brîndușa Ilie, muzeograf, secția „Etnografie”.

Cartea HAI SĂ CITIM PRIMA POVESTE! este scrisă cu litere mari de tipar și este adresată copiilor preșcolari (5 - 7 ani), autoarea evitând arhaismele și regionalismele, în vederea ușurării deprinderii cititului. Poveștile sunt însoțite de aplicații și exerciții hazlii pentru dezvoltarea memoriei, imaginației, creativitatății, a dorinței de cunoaștere și joc.
Cartea are 34 de pagini, bogat ilustrate de talentatul grafician Anda Toma.

Irene Postolache:
- s-a născut la 28 august 1961, în localitatea Comănești, județul Bacău;
- în prezent locuiește în orașul Bușteni, județul Prahova; 
- este laureată a Marelui Premiu la Concursul Național „Ion Creangă” (2017) – secţiunea Literatură pentru copii, decernat de Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi;
- a publicat povești în diferite reviste literare;
- este colaborator permanent la rubrica săptămânală de povești a postului „RadioStar- StarFM Sebeș”.
- alte cărți apărute: „Petrișor și bănuții de aur” (2015), „Baba hoața” (2015), „Aiurilă și lenevilă” (2015), „Zmeoaica și mărgelele” (2016).



Trimiteți un comentariu

0 Comentarii