Hugo MĂRĂCINEANU
Când îți iei ”lumea în cap” riști ca toți chiar creadă asta și uiți că artistul trebuie să știe tot, să simtă tot și încă ceva pe deasupra că doar artizanul este perfect prin repetabilităte și șablon, că artistul este unicat prin esență, și deci ar trebui să te temi că ori ”lumea” e prea largă ori că tu ți-ai greșit ”măsura” a ceea ce ți-ai asumat și lumea rămâne indiferentă.
Artiștii sunt sarea și piperul, dar fără sare și piper ne putem hrăni, dar hranei îi lipsește esențialul și care face diferența între om și alte viețuitoare, gustul. Toma Caragiu era de părere că s-ar putea trăi fără artă și cultură dar, afirma el ”Da. Dar nu merită”. Noi am înțeles că chiar nu se merită așa!
Și ca să întregim spusele multor oameni de cultură, de spirit, afirm că efortul fizic stoarce doar sudoarea omului, efortul minții și al trăirilor stoarce de zile și pentru că migala este firul de apă ce slefuiește virtuțile meșterului care poate fi un artizan dar niciodată un artist că artistul poate fi artist și fără a fi meșter.
Dar pentru că vântul bate la fel pe toată lumea dar de spulberat îi spulberă pe cei fără rădăcini, ”când Dumnezeu îți pune mâna în cap” s-ar putea să te doară toate cucuiele (pentru cei ce le simt) cu care te-a pricopsit viața. De aceea vă îndemn (lucru pe care uit să-l aplic): ”nu vă plângeți unui grăsan că n-ați mâncat că el v-ar gelozi pentru abstinența voastră” și mă mângâi spunându-mi că ”lupta reușește mai ales celor care iubesc mai mult lupta decât succesul”, mai dragă îmi e calea decât ținta.
Ciudate (și de loc neavenite) reflectări pentru ceea ce vreau să spun despre, ”Salonul Național de Plastică Mică Brăila”, ediția a XX-a, 2019. Au curs 20 de ediții și iată primul, abia primul, catalog album cu toți cei 354 de artiști plastici din 32 de județe, un catalog cât o țară, cât Uniunea Artiștilor Plastici din România salutat de Petru Lucaci președintele UAPR, de criticii Amalia Dincă, Maria Stoica și de unicul sponsor ”Bes România” prin doamna director general Martha Maria Mocanu.
La vernisaj au fost peste 50 de artiști din Tulcea, Galați, București, Brăila, Focșani, Buzău, Iași, nume de rezonanță în arta plastică contemporană ori tineri aflați la porțile afirmării; a fost lume multă, conducerea UAPR din București care a apreciat efortul filialei UAPR Brăila în organizarea și realizarea acestui eveniment național. Dar ca la toate celelalte ediții finalizate de noi cu câte un CD că filiala UAPR Brăila, singura organizație profesională cu 32 de membri în orașul și județul nostru, este total ignorată de administrație cu toate că statutul nostru spune că suntem de interes public. Atât de public că toate invitațiile noastre, pe email ori directe la primărie, sunt tratate cu sictir (vorbă locală).
Primarul a văzut salonul abia când ministrul culturii a dorit să admire această desfășurare de forțe la nivel național (354 de lucrări de pictură, sculptură, grafică, fotografie, tapiserie) și i-a reproșat președintelui Gheorghe Mosoreanu că nu i-am anuțat.
Și mă întreb: ce să anunțăm domnule primar?
-că și salonul acesta ca și celelalte (care au făcut vâlvă și au dus numele Brăilei nu numai în țară ci în lume) le-am realizat pe barba noastră de pensionari cu pensii normale nu de aleși?
-că volumul uriaș de muncă a căzut pe cei tineri care știu și mânuiesc calculatorul?
-că din cotizația noastră nu putem scoate albume catalog?
-că impozitul atelierelor a crescut (pe motiv că UAPR e persoană juridică) dar noi, membrii UAPR filiala Brăila, plătim impozitul?
-că nivelul de manifestare plastică al artiștilor brăileni este cunoscut, apreciat, imitat, lăudat oriunde numai în Brăila nu?
-că toți artiștii care au expus la noi au venit cu albume ce le reprezintă opera, stilul, realizările, albume realizate în județele lor prin centru de creație, muzee, primării, consilii?
-că pentru a-mi face 100 de albume ar trebui să renunț la pensia mea pe cel puțin zece luni și tot n-ar fi de ajuns și nici nu pot?
Spunea un brăilean, azi nume căutat de toate teatrele europene, că ”Brăila e minunată dacă stai departe de ea”, brăilean plecat din școala de artă plastică, elev al nostru; că vedeți se pare că nu munca l-a făcut pe om ci truda sa interioară, șlefuirea ce te face să simți că liniștea e o insultă pentru armonie iar urâtul este un frumos dar invers, că a fi nu înseamnă doar a avea ci a simți, a gândi, a iubi și a aprecia.
-că susținem o activitate expozițională, de certă valoare cum se observă din afara Brăilei, cu câte 12-14 expoziții anuale în oraș cu personale și participări la București, Râmnicu Vâlcea, Galați, Iași, Piatra Neamț, Buzău, Călărași, Arad, Alba Iulia, Bacău etc. și în străinătate pe cheltuiala noastră (materiale, transport, deplasări) fără nici-un sprijin material sau logistic de la nimeni?
-că Salonul Național de Plastică Mică s-a înscris alături de alte prestigioase saloane: ”Lascăr Vorel” Piatra Neamț, ”Saloanele Moldovei Bacău Chișinău”, ”Ion Andreescu” bienală Buzău, ”Gh. Pătrașcu” Târgoviște și a devenit un punct de referință național pentru artiști (nu numai din România)?
Un ”stimabil consilier” mă sfătuia că dacă arta nu-i rentabilă de ce investesc în ea (apoi a votat creșterea astronomică a impozitului până la 5% din valoarea atelierului și a contribuit cu votul său de ”o valoare inestimabilă” la încercarea de a ne scoate din cele zece ateliere, zece ateliere pentru 32 de artiști; asta i s-a părut foarte mult și, le amintesc multora că atunci când pisoii fac ochi nu înseamnă că sunt mai deștepți ci doar că au descoperit lumina fără a se ilumina ori a pricepe ce este ea.
Artizanul (amatorul, artistul naiv sau cum i-a mai numit criticul spre a le motiva existența) poate fi perfect prin repetabilitate dar artistul este unicat prin esență de aceea el își poartă și umbra cu cinstea ce i s-ar cuveni. Artistul se întreabă și este un explorator, că cel ce întreabă e numai curios. Ei bine, domnule ”consilier”, noi artiștii nu suntem curioși de ce arta nu-i rentabilă; noi explorăm existența și-i descoperim frumusețea, rostul cu toate bune, rele și nebune ale zilelor noastre.
Dar vorbeam de un album cu ale lui vreo 800 de imagini color pe hârtie bună, cu coperți cartonate, cu supra copertă din carton velin și ne bucurăm că iată, și la Brăila, se poate dar nu mă pot abține să nu exclam că mare și nesfârșită este mila lui Dumnezeu dar tot așa de nesfârșite sunt păcatele oamenilor și nu-i nici un semn că cele două nesfârșiri sunt egale și acel dușman al meu, pitit undeva poate în subconștient, îmi ricanează iar ”fericit cel sărac cu duhul că nu-și bate capul cu toate prostiile oamenilor”; dar eu îi răspund că pisica are nouă vieți dar moare doar dintr-una și închei cu speranța că m-am chinuit destul ca să-mi asum dreptul de a greși și singur să-i avertizez pe cei ce se simt vizați că nu umbra este partea lor întunecată ci că ea doar îi urmează acum și le definește ”conturul” printre ceilalți.
Sarea și piperul (artiștii) amintesc papilelor sociale gustul elevat, savoarea, profunzimea, frumusețea și sensul pentru care am venit pe lume, că altfel toate curg și se scurg în canalul fad al hrăpărețului a avea.
Și voi încheia amintind celor ce vor să ia aminte că ”ars longa, vita brevis est” cum zice Horațiu și că ”artele ne odihnesc și ne produc bucuria jocului speranțelor” cum a sperat până dincolo de comunism Petre Țuțea, că pentru artist ”real nu este forma exterioară a lucrurilor ci ideea și esența fenomenelor” și asta o știa genialul oltean Brâncuși la începutul secolului al XX-lea. Că doar cel ce se adresează direct spiritului, pe care îl zgândăre să nu ațipească, în cele din urmă se va trezi și el, cum vă spune artist plastic prof. Hugo Mărăcineanu, că ”nimeni nu subapreciază artele decât un naiv”. (Doamne, ce naiv era Seneca!).
editorial in Litera 13 nr 19/2019
0 Comentarii