Irina Lucia Mihalca
În ochii tăi nemărginiți
În noaptea aceasta,
dorințe profunde și săruturi revărsate.
Ah, iubirea mea!
Între vis și tăcerea albastră, prin fire străvezii,
alături de aripa unui înger ajung
în fața păzitorilor porților de sidef
cu lumini emanate,
în ochii tăi, tărâmul visului se desfășoară,
ușor, ceața se risipește estompată,
continui să merg fascinată
prin iarba și florile
din care curge muzica,
în bătaia vântului domol, îmbrățișați,
copacii cu frunzele lor
și glasurile de păsări îmi cântă,
un etern anotimp al miracolelor întinse ca cerul,
ascult muzica înstelată și imnurile de slavă,
inima mi se deschide, ca o floare a soarelui,
mă întreb ce se întâmplă,
privesc uimită nesfârșitele întinderi,
picioarele mi se scaldă de valuri,
în depărtare, în evantai
se desfac răsărituri, apusuri,
în orizonturi ascunse, cuvintele, colorate-n iubire,
curg molcom, plouă peste mine,
ca o mângâiere, ca o rugăciune,
persistă, prind rădăcini, înmuguresc,
înfloresc și plutesc,
îngerii din jur, uneori cu aripi,
alteori fără aripi,
mă însoțesc
în lumina aurie,
în timp ce
noaptea hoinară
continuă
să cadă deasupra lumii.
Este ora plecării.
În ochi de apă lină, lumini sclipesc, încă.
Sus, sus, ard stele și dincolo de toate,
în ochii tăi nemărginiți,
inima mea te caută.
Ah, iubirea mea!
1 Comentarii
Sublim! Magnific!
RăspundețiȘtergere