Ionel Bota
orb în lagună
ne-am amintit de capela pădurii de mesteceni
moaștele clipei surâd în racla dimineților mute
aici până și ficțiunea subjugă spaimele
dar buzele mele nu mai știu să te cheme
pe scenă umbra suflă peste claviatură
și moartea o ploaie de stele aduse o ploaie de stele
zidind cortina dincolo de curcubeul disperărilor
ploaia sărată rupe din chipul zilei semnul înfrângerii
tu ești litera veștedă din blazonul de deasupra acestui portal
înăuntru greierii istovesc somnul cronicarului îl cheamă să deschidă fereastra universului
și cerul trimite pe scara de rouă cartea anotimpului
orb în lagună omul iubește singurătatea clopotului
în poveste s-a făcut deodată frig
tu locuiești în trupul meu ca o pedeapsă
cerșim vindecări îmbrăcați în tunicile toamnei de bronz
„râșnița vieții macină glorie
noi nu mai avem memorie
noi nu mai avem...”
0 Comentarii