DINCOLO DE PATUL ARMEI de Vergil MATEI. RECENZIE de Dumitru ANGHEL

Dumitru ANGHEL

DINCOLO DE PATUL ARMEI de Vergil MATEI


Volumul „Dincolo de patul armei” – Jurnal de diribau – Editura Lucas, Brăila, 2018, 212 pagini, semnat de prozatorul Vergil Matei, are complexitatea epică a unui roman, pe o temă majoră, unitară şi echilibrată în planul desfăşurării întâmplărilor, deşi pare structurat pe câteva capitole, cu vagi diferenţieri conflictuale, fiecare cu un epic de sine stătător până la urmă.

Domnul Vergil Matei, condeierul obişnuit cu rigorile tematice ale reportajelor sale (este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, posesor al Cărţii Internaţionale de Ziarist), a împrumutat cărţii sale ritmicitatea in allegro a faptelor cotidiene, specific genului jurnalistic. Din această perspectivă stilistică, întâmplările din volumul „Dincolo de patul armei” au nuanţările unui algoritm narativ cu direcţionare spre alte specii, din care se pot distinge câteva schiţe, tot atâtea nuvele sau o puzderie de microreportaje de întâmplări jurnalistice, într-o frenezie epică bine temperată, ca în celebra bijuterie muzicală „Tablouri dintr-o expoziţie”, de Modest Musorgski, care alcătuiesc cu certitudine un roman cu toate componentele speciei şi genului epic literar, fapte şi întâmplări într-un tutti memorialistic, din care se încheagă o sinceră şi melancolică trăire a unor fapte de viaţă, cu nimic mai prejos decât oricare dintre marile teme ale literaturii autentice.

Un roman, aşadar, cu toate ingredientele definitorii pentru încadrarea într-un canon al personalităţii scriitoriceşti, pe care prozatorul Vergil Matei şi-l revendică autoritar, printr-o uvertură stilistică definitorie într-un exces de zel, pe care-l stăpâneşte cu greu, în prag de manierism, persiflant mai degrabă.

Conflictul, cauzalitatea, mobilul epic, tema romanului „Dincolo de patul armei” se nasc spontan, abrupt, într-o avalanşă de picanterii de vocabular cazon de tip Moş Teacă, cu infiltraţii argotice, pentru o lume fantasmagorică şi abuzivă, pe un voluptos experiment stilistic, de o diversitate deconcertantă.

Un roman ca un Jurnal cazon de recrut, cu galeria sa tradiţională de subordonaţi, plutonieri, sergenţi şi caporali, încolonaţi în marşul triumfal spre Câmpul de luptă al apărării patriei; o literatură de porthart, cu toate ticurile unor agasante capricii, de o violentă expresivitate. O literatură cu o tehnică sincopată alternativ cu intermezzo-uri de Amintiri din copilăria de la Mărtineştii naşterii scriitorului Vergil Matei, cu amănunte biografice şi detalii picante din anii de şcoală, cu personaje reale din mediul familial, părinţii, fraţii, verişoarele ori cu bunicul, veteran de război, cu armata făcută pe vremea regelui Carol I şi marcat emoţional de întâlnirea de la Constanţa a acestuia cu ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, cu puţin timp înainte de Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, care a schimbat dramatic şi destinul ţarului dar şi soarta viitoarelor ţări socialiste, marcată de comunismul autoritar al lui Stalin.

Prozatorul Vergil Matei este sigur un nostalgic iremediabil, „virusat” de Amintirile de nuanţă humuleşteană, dar trecută prin filtrul genei umoristice din zona uşor flegmatică a generaţiei, care abia dacă mai crede în... „nu ştiu alţii cum sunt!”, sau în candoarea „Ozanei cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul”. Are propriul registru sentimental, nu acceptă ingrediente sufleteşti de niciun fel şi are o linie melodică fără influenţe; îşi afirmă tonal opţiunea narativă, în ciuda unui posibil risc de consecinţe.

Este, desigur, o opţiune asumată dar, parcă, tocmai această nonşalantă detaşare i-au asigurat un credit, fără riscul devalorizării de pe piaţa originalităţii creativităţii literare. Prozatorul se expune, vulnerabil, unor posibile reproşuri în planul autenticităţii literaturii de ficţiune, pentru că nu s-ar fi debarasat de stilul practic şi real al jurnalistului preocupat de efectul social imediat al ştirilor sale: „Ba, pe când eram ucenic la profesională, m-am trezit cu el la Bucureşti, unde alături de fratele Niculae şi de antrenorul lui..” (pag. 26).

Salvarea scriitorului Vergil Matei, care ar putea fi acuzat de malpraxis narativ, vine de la măiestria cu care păstrează fluenţa epică, pe firul unei ape molcome de câmpie, fără prăvălirile unui râu de munte, deşi nu lipsesc stereotipiile cazone şi o gramatică retorică: „- Sunt căpitan Grigore Ciolcan din armata geniu-construcţii, tata-mare-a vostru timp de-un an... Aicea nu sunteţi ca la puşcărie, legaţi unu’ de altu’ şi cu puşca la curu’ vostru” (pag. 33), ca un „atac la baionetă”, cu un vocabular agresiv, convenţional cu efecte de intimidare şi supunere oarbă.
Există în această proză, satirică mai mult de paradă, o preferinţă pentru portret, pe care-l îmbracă în haina de ceremonial vesel, cu „pete de culoare” umoristice şi elemente de contrast, într-un context advers, de joc înscenat, ca o strategie a provocării: „Trag cu ochii la Micu... Păr blond, buclat, răsfrânt puţin pe fruntea-i încreţită, claie îngrijită, şmecheros... Celălalt, beat mangă, adormise, lăsându-se ca un sac de cartofi pe umărul meu” (pag. 37), cu etimologii caricaturale, cu o cromatică în exces, apăsată, cu nuanţe ilare, pentru a marca ticurile cazone, stereotipiile de vocabular şi de comportament: „Aniliere, îmbrăcat la patru ace, îşi etala ostentativ ţinuta...” (pag. 38), numele cazon al şefului militar, caricaturizat şi astfel.
O altă componentă stilistică în proza domnului Vergil Matei, umorul, capătă multiple valenţe de tipul clişeelor „limbă de lemn” din retorica propagandei comuniste: „- Tovarăşe locotenent, raportez: Menirea noastră, a militarilor din forţele armate, este să apărăm, chiar cu preţul vieţii, de va fi nevoie, cuceririle revoluţionare ale poporului, independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a patriei noastre” (pag. 45).

Stilistic, proza „aliniată” la rigorile aspre ale vieţii militare şi ale specificului regulamentelor cazone atinge cote de reper scriitoricesc, iar autorul romanului „Dincolo de patul armei” poate fi recunoscut dintr-un singur pasaj, asemeni specificului, la fel de inconfundabil, al unei lucrări muzicale şi al compozitorului respectiv.

Elementele epice de ficţiune ale romanului „Dincolo de patul armei” sunt dominate de faptele de viaţă, de biografia scriitorului Vergil Matei, cu trimitere temporală spre copilărie, şi locală dinspre satul naşterii sale, Mărtineşti, din Vrancea: „Pentru fiecare dintre noi, aşezarea, locul în care ne-am născut nu pot fi uitate niciodată, Mărtineşti, iaca, acolo şi el un sat obişnuit...” (pag. 75), poate doar la fel ca Humuleştii lui Nică al lui Ştefan a Petrii Ciubotariul.
Sunt fapte şi întâmplări reale, ca de „Jurnal”, cu personaje cu onomastică convingătoare, Matei, din actul de identitate al autorului romanului: „Împreună cu verişoarele mele, Virginia Matei, Anişoara Matei şi vărul Nelu Matei am luat în stăpânire o pagină din catalogul clasei timp de opt ani” (pag. 86). Reale sunt şi personajele-porecle: Aniliere, Schiţelea, tatî-mareo, dintre şefii sau camarazii de oaste.

Evocarea rămâne principala componentă a literaturii domnului Vergil Matei, iar această particularitate stilistică i-a facilitat culoare de acces spre momentele şi mesajele cele mai convingătoare, pe care le-a nuanţat foarte diferit, de la căldura şi sensibilitatea scenelor şi personajelor apropiate, familiale, la violenţa uneori exagerată a umorului grobian, când a şarjat cu ticurile, şabloanele verbale şi portretele-caricatură ale personajelor din alt palier al comunicării.

În fine, nu neapărat relevant, dar cu nuanţele unei duble intenţionalităţi stilistice, sunt de remarcat cuvintele cu o anume sonoritate şi-o frapantă şi insinuantă nuanţă semantică: argoul cazon, ticurile verbale, limbajul de periferie, poreclele: diribau, bujiometru, tablabou (de la lavabou), diribist, terişti, bibanii, Aniliere, Frânghie, Ştreangu, nea Tâmâioară, Schiţelea, Megelea...

„Dincolo de patul armei”, un periplu sentimental provocat de amintiri venite dintr-o experienţă de viaţă: „bărbatul cu armata făcută”, garanţie pentru întemeierea unei familii, girul maturităţii şi al seriozităţii „cu acte în regulă”, roman semnat de un prozator cu gust pentru spectaculos şi culoare, cu o gamă portretistică variată, epic şi obiectiv.