Vasile MANDRIC
Între Wagner şi şingurătate.Scrisoare prietenului meu Corneliu STURZU.
Am primit o scrisoare de la un prieten ,ce a făcut să se strecoare în spaţiul dintre noi ,o stare de plâns, capabilă să facă lebedele negre, să cânte a prohod de bucurie .O durere caută ca un câine ,mirosind urmele a doi poeţi,voind să le mănânce sufletele ciungi de împliniri.(Mai ales unul dintre noi).A mai rămas speranţa(mă refer la mine),o fată bătrână, ca Editura Junimea, ce-mi amăgeşte neîmplinirea cu rigiditea ei..
Pentru mine, negrul a început să clocească ouă de drac,scoţând pui, care în scurtă vreme au ajuns la maturitate, fecundând în stânga şi-n dreapta tot ce le cade la-ndemână.
Iată că spaţiul acesta gravid a început să nu ne mai încapă,luându-ne drept corpuri străine.Mă laud cu cele de mai sus,care mai binezis,sunt o ispravă a destinului şi uit că sunt muritor ,doar când mă plimb la braţ cu o arie de Grieg între Wagner şi Singurătate.
Singurătatea fiind unica mea prietenă, mai ales acum, când a venit Burniţa-scâncetul toamnei, sol al iernii în vizită protocolară.
0 Comentarii