Viorel Dodan
Rurală
Când soarele răsare-n stâlpul porții
și-și scutură steluțe rătăcite-n păr,
razele lui se zbenguie în voia sorții
și sperie, în joacă, florile de măr...
Oleacă mai încolo, ciutura fântânii
își drămuiește lacrima-n adâncuri,
stă cumpănită-n așteptarea lunii
și-a puștilor cu ghinturi, la oblâncuri
În praful drumului, de ere frământat,
dospește-ncet eternitatea aburindă
făcută din același dulce-amar aluat
și cu parfumuri de Paște și colindă...
Șoptesc povești, bătrâni de pe ulițe,
privind spre zări numai de ei știute
în sunet de vatale al războiului cu ițe
la care țes bătrâne, tinereți trecute...
14.10.2019
0 Comentarii