Ticker

6/recent/ticker-posts

Concursul George Enescu invită societatea românească să răspundă la Provocarea "Salvează Frumuseţea în viaţă"

Concursul Internaţional George Enescu a lansat astăzi, 19 august, de ziua de naştere a marelui compozitor George Enescu, Provocarea "Salvează Frumuseţea în viaţă", prin care invită întreaga societate să răspundă şi să ia atitudine în faţa fricii, adversităţii şi incertitudinii generate de pandemie, dând valoare vieţii şi frumuseţii care dă sens şi bucurie fiecărui om.

Lansată în contextul ediţiei 2020 a Concursului Enescu, Provocarea "Salvează Frumuseţea în viaţă" este o campanie de conştientizare, menită să aducă un suflu nou în societate şi să-i inspire pe oameni să reziste pandemiei, reacţionând la ea prin protejarea a ceea ce contează mai mult pentru fiecare în parte: sănătatea, dragostea, echilibrul, emoţia, frumuseţea, etc.

Oana Marinescu, directorul de comunicare al Festivalului şi Concursului George Enescu a declarat:

"Concursul Enescu îşi propune să transmită mai multe mesaje, prin care să-i inspire pe români să-şi regăsească puterea şi să se reinventeze, în ciuda fragilităţii imense cu care pandemia i-a confruntat brutal:

1. Pandemia este o perioadă tranzitorie. Este important să privim dincolo de ea, la felul în care vom arăta, ca oameni, când lucrurile se vor aşeza. Avem resursele ca să trecem prin pandemie, sunt în noi, în lucrurile care contează şi pe care ne temem că le-am pierdut sau că le pierdem. Ne putem reinventa dacă, în locul fricii, ne reconectăm la frumuseţea lor şi luptăm pentru a le duce mai departe, în viaţa noastră de după pandemie. Iar acest lucru poate fi realizat simplu: punând în prim-plan ceea ce contează mai mult în vieţile noastre.

2. Suntem împreună în această confruntare brutală şi doar împreună putem ieşi din ea. Deşi frica şi fragilitatea ne divizează, suntem toţi oameni şi avem nevoie unii de alţii. Umanitatea noastră ne leagă. Avem nevoie să ne conectăm la ea. De fiecare dintre noi depinde atât viaţa noastră cât şi a celorlalţi. Când purtăm sau nu mască, când respectăm sau nu regulile de igienă, când stăm la distanţă sau ne înghesuim, alegem sau nu alegem viaţa atât pentru noi, cât şi pentru ceilalţi. Când ne susţinem unii pe alţii, când ne împărtăşim frumuseţea din vieţile noastre, când ne tratăm cu respect şi compasiune, când funcţionăm ca o echipă, alegem viaţa şi lăsăm loc pentru frumuseţe.

3. Artele şi cultura, indiferent de domeniu, sunt vitale pentru a ne salva frumuseţea din viaţa noastră şi, implicit, umanitatea. Pandemia le-a afectat profund în întreaga lume, inclusiv în România. Este nevoie de sprijin pentru artişti, atât din partea publicului, cât şi a autorităţilor, pentru ca artiştii să continue să creeze. Artele asigură expresia profundă a umanităţii noastre. Iar pandemia ne afectează tocmai umanitatea.

4. Concursul Enescu a refuzat să îşi anuleze ediţia din acest an, deşi evoluţia pandemiei spre asta îl împingea. S-a reorganizat online şi în două faze, pentru a continua să aducă muzică în viaţa publicului său şi pentru a-i ajuta pe tinerii concurenţi să-şi continue cariera, oricât de greu ar fi. Concursul Enescu a ales viaţa, protejând publicul şi artiştii, şi frumuseţea muzicii. Iar acum, spune atât că muzica trebuie să continue, chiar dacă online, cât şi că de fiecare dintre noi depinde dacă Semifinalele şi Finalele Concursului din 2021 şi Festivalul Enescu 2021 se vor ţine cu public în sală".

Provocarea lansată public astăzi este inclusă într-un Manifest de responsabilitate personală şi socială, "Depinde numai de noi să alegem ce pierdem şi ce salvăm în vremea pandemiei", care a fost lansat astăzi. Concursul Enescu invită artişti, lideri de opinie, oameni de cultură, iubitori ai vieţii şi ai artelor să răspundă provocării de la finalul Manifestului şi să împărtăşească public ce reprezintă pentru ei frumuseţea din viaţa lor pe care ar vrea să o păstreze în viaţa care va fi după pandemie. Manifestul se găseşte la acest link. Concursul Enescu îi invită pe toţi cei care doresc să intre în acest joc, să povestească pe reţele sociale sau pe canalele lor proprii ce înseamnă pentru ei frumuseţe în viaţă. Împreună putem încărca spaţiul public cu energia pe care doar frumuseţea în viaţă o poate da.

Primii care au răspuns Provocării sunt artiştii şi oamenii de cultură care au participat astăzi la o conversaţie online despre frumuseţe, organizată de Concursul Enescu: actriţa Ana Ularu, actriţa Maia Morgenstern, poetul şi dramaturgul Matei Vişniec, compozitorul Dan Dediu, artistul plastic Mircea Cantor, producătoarea de film Ada Solomon, soprana Bianca Ionescu, violonistul Alexandru Tomescu, actriţa Medeea Marinescu, dirijorul Tiberiu Soare, pianistul Mihai Ritivoiu, dansatorul şi coregraful Gigi Căciuleanu, criticul de film Irina Margareta Nistor, actorul Marius Manole, jurnalistul de cultură Marius Constantinescu, promotorul de cultură şi fondatorul ARCEN, Edmond Niculuşcă, directorul executiv al Festivalului Enescu, Mihai Constantinescu.

Tot în cadrul campaniei, Concursul George Enescu a lansat astăzi clipul de campanie, pe care îl puteţi urmări la acest link. Spotul este narat de actriţa Ana Ularu, care a fost invitată de Concursul Enescu să susţină şi să promoveze această Provocare a frumuseţii, ca simbol al importanţei colaborării între arte, al talentului în continuă evoluţie şi al curiozităţii artistice.

Informaţii suplimentare despre Concursul Enescu 2020

Ediţia 2020 a Concursului Internaţional George Enescu, programată să se desfăşoare între 29 august şi 20 septembrie, va fi reorganizată în două faze distincte: primele două etape ale competiţiei vor fi organizate în online în luna septembrie, conform calendarului iniţial, iar Semifinalele şi Finalele fiecărei secţiuni vor fi reprogramate în luna mai 2021, la Ateneul Român din Bucureşti. Accesul publicului la gala de deschidere şi la primele două etape va fi exclusiv online şi gratuit.

Concursul George Enescu funcţionează ca o platformă internaţională de lansare pentru viitorii interpreţi de marcă ai lumii şi de promovare a lucrărilor marelui muzician român în rândul noii generaţii de artişti din toată lumea, fiind astfel o completare firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internaţional organizat în România. Concursul are patru secţiuni - vioară, violoncel, pian şi compoziţie - iar standardele internaţionale după care este organizat îl poziţionează în vârful ierarhiei evenimentelor de gen desfăşurate în peisajul muzicii clasice din România.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii