Ticker

6/recent/ticker-posts

O carte mică despre un om mare - Jenică CHIRIAC

 







Jenică CHIRIAC 

O carte mică despre un om mare

Puțini sunt aceia, oameni de suflet, cu caracter integru, empatici, care să depășească egocentrismul îngust, trufia, autosuficiența, pentru a recunoaște meritele, calitățile, expertiza unor semeni.Un asemenea om de înaltă ținută morală, creator de frumos, autor a numeroase cugetări și aforisme, poeme, recunoscut scriitor sapiențal este doctorul Gheorghiță Țarălungă.

Domnia-sa, având un palmares de invidiat, cu treizeci de cărți publicate, a găsit resurse de omenie spre a prezenta o personalitate cu certe valori în planul creației materiale, a managementului unităților productive.

Cu îndreptățită curiozitate și interes nedisimulat m-am aplecat asupra conținutului unei cărți, format de buzunar, dedicată celui care a fost Iacomi Onoriu. Volumul, apărut în 2018 la editura Lucas Brăila, este un omagiu adus calităților de organizator desăvârșit și pasionat lucrător al pământului, inginer agronom destoinic, iubitor de frumos, dar în egală măsură, bun cunoscător al psihologiei umane, al sufletelor și

capabilităților colaboratorilor; mobilizator al resurselor umane de care s-a simțit legat în virtutea funcțiilor deținute de-a lungul timpului.

Gheorghiță Țarălungă scrie despre prietenie!? O declară el însuși: Pentru că este o virtute atât de rară, o adevărată îndumnezeire a sentimentelor omenești. Ca un cititor obiectiv, neimplicat sentimental, te întrebi: cum să nu iubești și să respecți un OM?!. Căci, dincolo de atribuțiunile profesionale, ca inginer-șef, director de unitate agricolă de stat, ori de conducător al unor mari complexe agrozootehnice, era preocupat atât de propria persoană, dar în același timp să se dovedească îndrumător al tinerilor cu potențial. Autorul Țarălungă rememorează cu nostalgie un moment care: A fost ca un trăznet!

Lucrau împreună la G.A.S. Lisa, unitate specializată în îngrășarea porcilor: Onoriu, director, Țarălungă, tehnician veterinar. În ce a constat trăznetul? Dintr-o vorbă aruncată cu vădită intenție, la moment decisiv: a jucat Cartea Destinului!. El directorul, răspunzător de bunul mers al unității cu cincisprezecemii de capete porcine, confruntat cu multitudinea de sarcini manageriale, și-a găsit vreme să se gândească la calitățile prietenului său, Gheorghiță: Când spuneai că vrei să dai examen la Facultatea de Medicină Veterinară? Unitatea poate să-ți ofere o bursă-salariu de 800 lei lunar, pe timp de 5 ani.

O mică digresiune necesară! În acele vremuri, se practica sistemul rotirii cadrelor. Motivarea oficială consta în evitarea/ diminuarea rutinei păgubitoare. Pe de altă parte, decidenții politici, urmărind rezultatele în muncă ale unor specialiști, pasiunea, eficiența, cinstea, corectitudinea, principialitatea acestora, îi roteau după necesitățile economiei naționale.


Din cartea prozatorului și poetului Gheorghiță Țarălungă luăm cunoștință de drama provocată (uneori!) în suflete unor oameni de calitate de către așa-numita rotire. Inginerul Iacomi Onoriu era de mulți ani

director al Complexului Căzănești, unde obținuse ca peste tot, rezultate remarcabile. Ministerul de resort a decis rotirea sa ca șef al unei echipe de proiectanți în Institutul de Proiectări și Investiții în în Agricultură. ...Ultima zi la Complexul Căzănești! Se organizează adunare cu toți salariații, se țin

discursuri. Într-un târziu tac, și-au spus ceea ce trebuia. Deodată, amândoi (fostul și înlocuitorul- nota noastră), izbucnesc în lacrimi și se îmbrățișează. Un plâns dureros ca o despărțire de viață! Puhoiul de oameni îl ovaționează și plâng împreună cu ei! Iacomi, te iubim Iacomi, te iubim!. Despre un Om mare a scris un poet și un prozator mare! Cu simțire și respect! Doi oameni, o prietenie ce sfidează veșnicia! Dascăl și discipol! Onoriu Iacomi, o personalitate împovărată de noblețe, responsabilitate și

iubire de Patrie! Cu această caracterizare se încheie o carte mică despre un Om mare!


recenzie piblicată în Litera 13 nr.23, p.16


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii