ALENSIS DE NOBILIS
Visul
La început, când nu era vreun Eu,
Însă nici El nu se-ntrupase-n sine,
Numai Cuvântul parcă tot mai greu
Creștea din goluri rotocoale fine
De apăru în jururi primul știu
Cu tâmpla sa de-aflări înaripată,
Era un Vis, dar visul nu e viu,
Chiar dacă naște omenirea toată.
Și cum eteruri fremătau a spune
Întâiul rost ca lujerul plăpând,
Cuvântul n-avea încă vreun nume
Că era fiu neștiutor, un gând.
Dar dintr-odată ochiul a deschis,
Iar Dumnezeu s-a întrupat în Vis.
0 Comentarii