a.g.secară
Cu trei pași înaintea lui Kierkegaard
Omul,
ființa fățarnică
ce-și poate ascunde sentimentele,
le poate mutila,
torționar plin de poezie;
le poate executa
în fața zidului singurătății
cu un pluton de versuri
ce trag drept în nimburile sfinților,
aripile îngerilor,
copilăria tuturor
Omul,
singura ființă
ce-și caută prieteni prin junglă
doar pentru a avea cine să-i păzească
singurătatea
maimuța caraghioasă
ce-ncearcă să imite-n goliciunea sufletului
modelul divin
Omul,
singura ființă
ce-și numără anii
uitând de clipe
Trandafirii,
de fapt ideile tufelor de trandafiri,
când se întâlnesc prin hazardul înfloririlor
la câte un ospăț de lumină
își urează-n parfumuri și culori
la multe secunde!
Și lumina singurătăți împarte
În atingeri
Atingeri în van…
0 Comentarii