Virgil Andronescu
ZIDIREA (ÎN SINGURĂTATE)
În fiecare dimineață
Îmi beau singurătatea
- dintr-un pahar de carton,
Cu cafea exagerat îndulcită
- viața fiind exagerat de amară.
Cu fața la răsărit,
Privindu-l pe Dumnezeu
În lumina ochilor.
Dimineață de dimineață de roşu
-portocaliu, pe banca preferată
Din parcul pustiu
- al caporalului Muşat,
Trag din țigara aşteptărilor,
Iluziilor, speranțelor,
Ridicate pe fum de ruine
La cer.
Pe încredere beau.
Pe încredere şi fumez.
Scriu pagină după pagină
Cartea DezAmăgirilor.
Imaginez cum ar fi fost
Dacă aş fi fost
Iubit şi mângâiat
De propria-mi iubire dăruită risipirii.
Cer socoteală acestui Meşter Manole ratat
pentru felul în care a construit lumea, pentru zidirea în pereții acesteia!
 de Virgil Andronescu){kind=link}
0 Comentarii