Șase premiere și șapte spectacole sunt programate în această lună
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă în luna mai premierele „Bookpink”, creație colectivă (9 mai); „Conferința iraniană”, regia Bobi Pricop (13 mai); „Iepurele alb, iepurele roșu / White Rabbit, Red Rabbit” (14 și 15 mai); „Mici crime conjugale”, un spectacol de Mariana Cămărășan și Amalia Florina Iorgoiu (16 mai) și „De cealaltă parte a lumii”, semnat de Alexandra Badea (30 mai). Actorii Naționalului sibian revin pe scenă în această lună și cu alte șapte spectacole deja consacrate din repertoriu, precum „American Buffalo”, „Îmi place cum miroși”, „Cerere în căsătorie” sau „Oscar și Buni Roz”.
„Bookpink” - prima premieră la scenă din 2021 a Secției Germane
„Teatrul este viață. Teatrul este bucurie de a trăi. Spectacolul nostru este tocmai despre acest lucru: plăcerea de a explora lumea cu entuziasmul, curiozitatea și naivitatea unui copil. Sperăm ca prin acest compendiu dramatic - tragic, comic, cinic, absurd și foarte uman - să readucem în fața publicului o fărâmă din acea magie a teatrului care ne aduce împreună.” - echipa de creație
Secția Germană a TNRS a pregătit pentru 9 mai prima sa premieră cu public din 2021: spectacolul „Bookpink”, creație colectivă. Având la bază textul dramaturgei Caren Jeß, recompensată cu Premiul München pentru dramă germană în 2018, noua producție sibiană este un elogiu adus bucuriei de a juca și a miracolului de a trăi pe și pentru scenă. Creat după regulile unei fabule cu personajele-animal desprinse din realitatea contemporană, spectacolul invită la o dezbatere aprinsă pe marginea unor subiecte sensibile.
„Conferința iraniană” - cel mai recent spectacol regizat de Bobi Pricop
„«Conferința iraniană» e un spectacol care ne amintește cât de important este să înțelegem diversele moduri de a trăi în lumea aceasta, invitându-ne să găsim căi de comunicare cu cei care nu gândesc ca noi.” - Bobi Pricop
Zece reprezentanți ai „gândirii occidentale” discută în cadrul unei conferințe situația delicată a unui Orient „spiritual”, însă lipsit de orice formă de toleranță. Între acrobații oratorice și confesiuni despre experiența extremă a răului, zece personaje se avântă în nebunia lumii contemporane, ștergând granițele dintre adevăr și ignoranță, credință și știință, Europa și Asia.
„Iepurele alb, iepurele roșu” - reprogramat pe scena TNRS și ÎN DIRECT pe Scena Digitală
„Iepurele alb, iepurele roșu / White Rabbit, Red Rabbit” este provocarea pe care Naționalul sibian o lansează publicului său atât la Sala Mare a TNRS, cât și ÎN DIRECT pe Scena Digitală, oferind șansa de a lua parte la un spectacol-eveniment al cărui concept a făcut înconjurul lumii. Scris și gândit de dramaturgul iranian Nassim Soleimanpour, producția este un experiment teatral, un one-person-show interactiv conceput ca un elogiu adus magiei teatrului. Fără repetiții prealabile și fără îndrumarea unui regizor, actorii Marius Turdeanu (14 mai) și Ofelia Popii (15 mai) sunt chemați pe scenă pentru a lua contact cu un scenariu la prima vedere și pentru a-și antrena spectatorii într-un exercițiu de improvizație teatrală în care toate convențiile sunt rupte.
„Mici crime conjugale” - prezentat în premieră cu public
„Irepetabil, ca orice creație care își trage seva dintr-o participare autentică, spectacolul este unic prin felul organic în care s-a creat, de către o echipă în care nu au existat ierarhii, în care fiecare a venit cu trăirile, experiențele, traumele, negările personale. Un spectacol pe muchie, un spectacol cu o viață interioară tumultoasă, care sperăm să supraviețuiască prin iubire.” - Mariana Cămărășan și Amalia Iorgoiu
Iubitorii de drame și de povești de iubire sunt invitați pe 16 mai la premiera spectacolului „Mici crime conjugale”, semnat de Mariana Cămărășan și Amalia Iorgoiu, care va avea loc la Sala Mare a TNRS. Spectacolul are la bază piesa omonimă scrisă de apreciatul autor Eric-Emmanuel Schmitt și îi are în distribuție pe Diana Fufezan și Adrian Matioc. Ilustrând tensiunile care apar într-un cuplu în urma unei tragedii, producția TNRS sondează complexitatea legăturilor dintre oameni, pe marginea unei dureroase problematizări a iubirii conjugale.
„De cealaltă parte a lumii” - un road-trip teatral
„Cred că spectacolul este unic prin faptul că antrenează spectatorul într-o călătorie inițiatică prin Europa pe traseul București-Viena-Sudul Franței-Dublin în care succesiunea de întâlniri cu oameni excepționali prin rezistența lor în fața sistemului îl invită să se întrebe care este locul său în societatea românească și ce poate face pentru a schimba ceea ce îl afectează.” - Alexandra Badea
După ce a scris și montat în 2018 spectacolul „Perfect compus” pentru Naționalul sibian, celebra dramaturgă de origine română Alexandra Badea revine la TNRS pentru a semna o nouă producție: „De cealaltă parte a lumii”. Inspirată de contextul sociopolitic european actual, Alexandra Badea tratează în noul său spectacol problematici ale relațiilor interpersonale într-o lume a granițelor fizice și emoționale.
Spectacol realizat în cadrul proiectului european Be SpectACTive! – CapoTrave/Kilowatt, BRUT Wien, Dublin Theatre Festival, Plesno Kazalište Ljubljana și Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.
PROGRAM MAI 2021
TNRS INDOOR
Duminică, 9 mai 2021 - ora 19:00
BOOKPINK - premieră
De Caren Jeß
Creație colectivă
TNRS - Sala Mare
Bd. Corneliu Coposu, nr. 2
Bilete: 30, 25 lei
Spectacol prezentat în limba germană, cu traducere în limba română
Joi, 13 mai 2021 - ora 19:00
CONFERINȚA IRANIANĂ - premieră
De Ivan Vîrîpaev
Regia Bobi Pricop
TNRS - Sala Mare
Bd. Corneliu Coposu, nr. 2
Bilete: 30, 25 lei
Vineri, 14 mai 2021 - ora 19:00
IEPURELE ALB / IEPURELE ROȘU – premieră
De Nassim Soleimanpour
Cu Marius Turdeanu
TNRS - Sala Mare
Bd. Corneliu Coposu, nr. 2
Bilete: 30, 25 lei
Transmis și ÎN DIRECT pe Scena Digitală
Sâmbătă, 15 mai 2021 - ora 19:00
IEPURELE ALB / IEPURELE ROȘU – premieră
De Nassim Soleimanpour
Cu Ofelia Popii
TNRS - Sala Mare
Bd. Corneliu Coposu, nr. 2
Bilete: 30, 25 lei
Transmis și ÎN DIRECT pe Scena Digitală
Duminică, 16 mai 2021 - ora 19:00
MICI CRIME CONJUGALE - premieră
De Eric Emmanuel-Schmitt
Regia Mariana Cămărășan și Amalia Iorgoiu
TNRS - Sala Mare
Bd. Corneliu Coposu, nr. 2
Bilete: 30, 25 lei
Joi, 20 mai 2021 - ora 19:00
AMERICAN BUFFALO
De David Mamet
Regia Eugen Gyemant
Sala „Lulu” - Fabrica de Cultură – IACM – Construcții
Strada Triajului 1-3
Bilete: 30, 25 lei
Vineri, 21 mai 2021 - ora 19:00
CERERE ÎN CĂSĂTORIE
De A.P. Cehov
Regia Robert Raponja
Sala „Lulu” - Fabrica de Cultură – IACM – Construcții
Strada Triajului 1-3
Bilete: 30, 25 lei
Sâmbătă, 22 mai 2021 - ora 19:00
ÎMI PLACE CUM MIROȘI
De Neil Simon
Regia Șerban Puiu
Sala „Lulu” - Fabrica de Cultură – IACM – Construcții
Strada Triajului 1-3
Bilete: 30, 25 lei
Duminică, 23 mai 2021 - ora 19:00
OSTATIC LA MĂTUȘICA
De Morris Panych
Regia Michael Devine
Sala „Lulu” - Fabrica de Cultură – IACM – Construcții
Strada Triajului 1-3
Bilete: 30, 25 lei
Joi, 27 mai 2021 - ora 19:00
ȘARPELE ÎN IARBĂ
De Alan Ayckbourn
Regia Rafael David Kohn
Sala „Lulu” - Fabrica de Cultură – IACM – Construcții
Strada Triajului 1-3
Bilete: 30, 25 lei
Spectacol prezentat în limba germană, cu traducere în limba română
Vineri, 28 mai 2021 - ora 19:00
OSCAR ȘI BUNI ROZ
De Eric Emmanuel-Schmitt
Un spectacol de Diana Fufezan
Sala „Lulu” - Fabrica de Cultură – IACM – Construcții
Strada Triajului 1-3
Bilete: 30, 25 lei
Sâmbătă, 29 mai 2021 - ora 19:00
BRAVUL SOLDAT SVEJK
De Jaroslav Hašek
One-man show cu Viorel Rață
Sala „Lulu” - Fabrica de Cultură – IACM – Construcții
Strada Triajului 1-3
Bilete: 30, 25 lei
Duminică, 30 mai 2021- ora 19:00
DE CEALALTĂ PARTE A LUMII - premieră
De Alexandra Badea
TNRS - Sala Mare
Bd. Corneliu Coposu, nr. 2
Bilete: 30, 25 lei
Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați:
Roxana Marin
+40 745 020 957 / roxana.marin@sibfest.ro
Alexandra Vîstraș
+40 755 678 305 / alexandra.vistras@sibfest.ro
0 Comentarii