Virgil ANDRONESCU
Netrăitele
- Un prăpădit care trăia pe datorie
Şi din iubire în iubire,
Ca-ntr-un spectacol de cabaret.
Căra zilnic un rucsac
Cu cărți, reviste şi-un ceva...
Prin care se ținea viu în el
Şi printre oameni.
Mânca din joi în Paşti şi-arăta
Cum va fi după...
Ce nu va mai fi.
Acum e acolo unde-i e locul,
În vecie ori în eternitatea uitării.
Cu Energie cosmică, zice-se că trăia,
Până într-o zi...
Când de tânăr, că de tânăr s-a dus săracul
S-o încheie cu singurătatea din el
Şi dintre oameni.
Aşa cum a trăit: un nimeni ce şi-a tot întins viața
Prin pagini de cărți
Ca pe iubitele prin paturi procustiene.
Şi vai de el şi vai de poezia lui,
Numai amar şi fiere!
- Tot timpul am jucat în spectacolul altora,
Unul demn de arenele circurilor.
Nu-mi plac iluzioniştii pentru că mint frumos
Şi de aceea am renunțat la crezul în iluzii!
- Ăla de nu avea cu ce se îmbrăca,
De nu avea ce să mănânce;
Ăla de muşca petice de Cer,
De se hrănea cu hălci din Dumnezeu,
Mestecându-l până la epuizare
Şi-apoi scuipându-le pe caldarâm,
Ďupă care iar mai muşca cu colții poeziei,
Îngurgita, rumega şi scuipa...
- Mi-am trăit clipele
Într-un codru de sine ascuns.
În fiecare clipă am pus pe mine aceeaşi haină ponosită
A sufletului, de fiecare zi.
- Cum spunea, peste tot pe unde
Mergea, prin el şi prin noi.
Juca un rol:
- ,,Nu plânge mamă, voi fi veşnic!"
Îl repeta pe Iisus
Până la ultima privire de pe cruce,
Spre pământ, spre oameni,
În oameni.
- Iubirea nu-i altceva
Decât un hobby de weekend,
O joacă a destinului,
Din dezinteres demiurgic
Pentru Adam şi urmaşi...
- E jignitor pentru femeie
Când ii spui adevărul,
Jignire pentru ea este că cineva a ținut minte
Iar ea a uitat.
M-am plictisit să ( ne )trăiesc
Printre muritorii lumii acesteia.
Vreau să trăiesc...
Printre cei ce au devenit
Nemuritori...
Capacitatea de a rezolva lucruri se numeşte inteligență!
- ,,Suferă, omule, suferă! Din suferință
Se naşte creația."
- Sunt de nemântuit.
aprilie-mai 2021, Brăila.
2 Comentarii
EXISTĂ UN DUMNEZEU CARE TE POARTĂ SUB ARIPA LUI AURITĂ CU DURERE ȘI SUFERINȚĂ, CU ZBUCIUM ȘI CĂUTĂRI ÎNTRE PLUS ȘI MINUS INFINIT. CEILALȚI ÎNGERI ÎȚI CIOPLESC ÎN AURA TĂCERII UN CHIP ROSTUIT ÎNTRE METAFORE, CREDINȚĂ ȘI BUCURIA DE A CĂUTA PE HARTA VISELOR PUNCTE EXTREME ÎNTRE ZENIT ȘI NADIR, FERICIREA EXISTENȚEI TALE INTROVERTITĂ ÎN POEME DUREROS DE FRUMOASE.
RăspundețiȘtergereSă nu ne negociem cuvintele, noi brăilenii cădem extaziați în fața altora, nevăzând poeții noștri, care demult și cu mult sunt deasupra. Poemul e genial, crâmpeie de creștinism, bucuria credinței dar și suferința din toate - credință, iubire, societatea diformă de astăzi... Și filozofia neagră, Kafkiană, mai bine zis ,,saltimbancul brăilean”. Felicitări!
RăspundețiȘtergere