Juriul Festivalului Concurs "Întâlnirea Umoriștilor", manifestare organizată de Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în colaborare cu Cenaclul Umoriștilor Brăileni (C.U.B.) "Ștefan Tropcea", a desemnat, la finele săptămânii trecute, câștigătorii celei de-a treia ediții. Din cauza pandemiei nu s-a putut organiza o "Gală a Laureaților", astfel că evenimentul a fost considerat Festival Concurs prin corespondență.
Locul I la secțiunea "Poezie Umoristică" a revenit Mirelei Grigore din Buzău. Pe locul II s-a situat Ani Drăgoianu (Țânțăreni, Gorj), iar locul III a fost câștigat de Laurențiu Ghiță (București). La secțiunea "Fabulă" au fost acordate următoarele premii: locul I – Valentin David (Orăștie, Hunedoara), locul II – Mirela Grigore, locul III – Ani Drăgoianu. La secțiunea "Aforisme Umoristice", locul I a fost obținut deConstanța Apostol (Galați), locul II – Vasile Larco (Iași), locul III – Vasile Til Blidaru (Buzău). Locul I la secțiunea "Schiță" Umoristică a fost câștigat de Florentina Loredana Dănilă (Slobozia, Ialomița), locul II – Angela Dina (București), iar locul III – Viorel Frâncu (Buzău).
Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni, UMOR PE RIME (fabulă şi poezie umoristică) și PROZĂ SCURTĂ (schiţă umoristică și aforisme), având o temă unică și anume "Injecție". Lucrările au fost analizate de un juriu prezidat de Mihai Frunză – președintele C.U.B.
0 Comentarii