Un regal de opera şi operetă, dedicat împlinirii a 5 ani de la înfiinţarea Filarmonicii “Lyra – George Cavadia” Brăila şi sărbătoririi Zilei Internaţionale a Dunării.
Concertul vocal – simfonic extraordinar aniversar, la care Filarmonica “Lyra – George Cavadia”,filarmonica ce se afla sub autoritatea Consiliului Judeţean Brăila, va invită să luaţi parte, se înscrie pe linia concertelor unde talentul, profesionalismul şi vocaţia muzicienilor produce frumuseţe, bucurie, fericire, linişte, lumina şi multă ordine, în minţile, sufletele şi vieţile oamenilor, mai necesare ca oricând.
Iată de ce vă aşteptam în Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti”, marţi, 29 iunie 2021, ora 19.00, pentru a vă umple sufletul de bucurie, bucuria reîntâlnirii cu Orchestra de Cameră “Lyra - George Cavadia” Brăila, cu artiştii lirici brăileni: Miruna Iancu – soprană, Florentina Soare – mezzosoprana, Cristian Bălăşescu – tenor, Marius Eftimie – bariton,voci de referinţă la nivel naţional şi internaţional şi nu în ultimul rând bucuria întâlnirii cu unul din cei mai talentaţi dirijori ai tinerei generaţii, maestrul Cristian Sandu.
Un regal de Opera şi Operetă, ce va fi prezentat de Laura Sava, unde vor fi interpretate cele mai frumoase arii şi pagini muzicale din creaţia compozitorilor: Wolfgang Amadeus Mozart, Jacques Offenbach, Franz Lehar, Gioacchino Rossini, Giacomo Puccini, Gaetano Donizetti, Johann Strauss Emmerich Kalman, Ruperto Chapi, Frederick Loewe, George Grigoriu.
Sala mare a Teatrului ”Maria Filotti” va putea fi ocupată în proporţie de 70% din capacitate, așa că vă așteptam să vă procurați bilete din timp, de la Sediul Filarmonicii situat pe Calea Călărașilor nr.52, între orele: 09.00-16.00 sau la telefon:0239615010.
Cu acest concert, Orchestra de cameră a Filarmonicii ”Lyra-George Cavadia” Brăila îşi încheie Stagiunea 2020-2021,urmând ca din luna septembrie a.c.să-şi reia activitatea concertistică cu un program integral Camille Saint- Saens, avându-l la pupitrul dirijoral pe prof. Petrea Gogu.
0 Comentarii