ZARURI DE ARUNCAT - Virgil ANDRONESCU

 

Virgil ANDRONESCU

ZARURI DE ARUNCAT 

- Nu m-a iubit nicio femeie 

într-atât de sublim 

încât s-o iert pe Eva. 

- Să ghicim cine va fi...

Cel care va duce pe umeri sicriul poetului!

- Să aruncăm zarurile

Şi gata, rămâne-vor aruncate! 

Pe oricare ar desemna sorții

Să ducă pe umeri sicriul... 

- Nu-i semn că-i va purta şi gloria. 

- Nu vă grăbiți, poetul e încă aici,

Bea din potire cu noi, ucenici

Şi deopotrivă maeştri!

- Da, e aici şi încă trăieşte,

Nemuritorul... 

Spuse un cioclu al literaturii

Pierdut printre scânduri şi cuie.

Tocmai el vorbea, poetaşul...

Șarlatanul poeziei.

 

Băuta premergătoare...

Unuia...dintre ei, continuă. 

- Să ne povestim unul altuia viețile

Şi măcar noi să rămânem...

Împreună, indiferent dacă aşteptăm

Sau nu o erupție poetică 

Ori inteligentă a celuilalt. 

- Unii trec fără să fi fost...,

Mințindu-se pe sine, mințind pe ceilalți. 

Va fi deconspirat în curând...

Că nu este el...însuşi.

Că undeva a trişat. 

- Aceştia sunt cei ce vor gloria

Din timpul vieții lor.

Şi tot aceştia sunt...

Cei ce-şi inchipuie că purtarea

Pe umeri a sicriului 

Celor învăluiți de glorie

Le va împrumuta din această povară. 

Contează ceea ce contează...

Despre poeți cunoaștem

Ce numai despre zei nu ştim,

Despre ceea ce au fost ei

Înainte de a fi zei. 

- Niciodată nu m-a iubit o femeie 

într-atât de mult 

încât să devin poet.