Dumitru ANGHEL
NECUNOSCUTA IUBIRE de Liliana SPĂTARU (recenzie)
Volumul „Necunoscuta Iubire”, Editura Asociaţiunii Astra – Sibiu, 2018, 128 de pagini, în structură trilingvă (română, italiană, engleză), semnat de poeta din Braşov, Liliana Spătaru, adună 26 de poziţionări lirice INDRIS, cu o copertă, foto, îngrijită de Cezar Georgian Spătaru, cu un zid năruit al unei cetăţi medievale, pe care-l poziţionează, identic, pe alte 25 de secvenţe, printre poemele din cuprinsul cărţii.
În... regia editorială a prof. univ. dr. Dumitru Acu, traducerea în limba italiană a fost asigurată de Miriana Petrov şi Elena Voinea, iar în varianta engleză de Adriana Vânău şi Dora Cătălina Cocean; lista colaboratorilor este completată cu prefaţa semnată de Al. Brumaru şi Fabio Martini, iar postfaţa de Angela Moise.
Aşadar, un volum de versuri de o îndrăzneaţă şi acută modernitate, între avantgardism literar şi o romantică delectare de creator, pe care poeta Liliana Spătaru le punctează eficient, într-o manieră rafinată, asezonată şi cu secvenţe de... modă agresivă, dar a ştiut să se încadreze unui bun-simţ artistic, din care a rezultat o formulă poetică cu drepturi depline de aderenţă pentru INDRIS, TANKA sau HAIKU, venite dintr-o cultură şi literatură japoneză, mai puţin cunoscută în Europa.
Doamna Liliana Spătaru a ales de la început şi a parcurs un drum artistic, chiar de la debutul său literar, pe sindromul unui posibil... eşec, dar a avut grijă să pondereze orice derapaj de accesibilitate printr-o elegantă şi talentată formulă literară, care au ferit-o de... contaminări de tot felul. Când şi-a publicat primele volume de versuri... moderne (?!), poeta Liliana Spătaru şi-a asumat sigur un risc... minor (!), în limitele decenţei personale, dar probabil şi-a spus: „Fie ce-o fi!” şi a scris alte cărţi: „Şi caut cale...”, Editura Helicon, Timişoara, 2000; „Existenţa cere drum” (cu variantă în limba spaniolă), Editura „Junimea”, Iaşi, 2004; „Să mă ascund în semne”, Editura Europolis (Porto-Franco), Galaţi, 2007.
Poetă avantgardistă, promovează o lirică de coloratură barocă, din zona „Clavecinului bine temperat”, de I.S. Bach, pe care-l alătură îndrăzneţ jovialităţii cordiale, nobile ori... „scorţoase” a manierismului nipon, cu toate nuanţările sale de etică rigidă şi seniorială. Aşadar, o carte de lirică... orgolioasă, trilingvă, însoţită de aceeaşi imagine de arhitectură în... ruină maiestuoasă pe fiecare a treia pagină (şi de pe copertă), ca un laitmotiv muzical, uniform dar cu mereu altă simbolistică lirică, ca în celebrul „Bolero” de Maurice Ravel, care-l solicită pe cititor să găsească drumul spre linia melodică a sentimentelor uşor nuanţate spre alte zone de poezie, chiar cu riscul unei blocări de înţelegere şi adeziune pentru formulele lirice necunoscute şi, implicit, incomode în perceperea prozodiei naţionale.
Liliana Spătaru este o poetă neliniştită, ca, de altfel, toţi poeţii, care-şi arogă acest statut profesional-artistic, şi are cel puţin un singur argument tematic: dragostea, fior incandescent, provocator de varii reacţii umane: „Şi-am coborât în zorii vremurilor de-atunci / Eram poveste de iubire, / parc-atingeam / ...acea iubire / ... / Eram povestea plină de iubire / cu pelerina lunii acopeream pământul, / eram în vers al păsărilor cântec / şi mângâierea zorilor prelungi” („Eram poveste de atunci”, pag. 17). Şi are, în numele tuturor fetelor aflate la prima iubire, o romantică şi generoasă dorinţă de împlinire: „Romantică, regală, /Doamne, iubirea aceea este / tot ce îşi doreşte-o fată / să i se întâmple” („Romantică”, pag. 21), la dimensiunea percepută a existenţei, cu puritatea, cu inocenţa unei noi naşteri.
Poeta Liliana Spătaru are o preocupare majoră, insistentă, pentru poezia de formă fixă, cu nuanţări speciale, naţionale, prin raportarea la alte culturi literare sau prin adaptarea altora la maniera personală; iar în ultima vreme preferinţele sale s-au îndreptat spre cultura lirică niponă, pentru care face un adevărat cult! Cu ceva timp în urmă, i-am sesizat în câteva recenzii aderenţa la specificul liric japonez: Indris, Tanka, Haiku, ca şi în volumul de faţă. Şi în această carte, poetesa de pe meleaguri româneşti a poposit din nou în zona de ritual uman, patriarhal şi poetic nipon, deşi şi-a mai ponderat entuziasmul liric de sorginte orientală şi a... punctat artistic în domeniul versificaţiei spre o zonă de compromis româno-japoneză, cu preferinţă pentru poezia de sorginte naţională, pentru că nu putea să rămână în afara specificului românesc, european, al liricii procesată de Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Mihai Eminescu, Nichita Stănescu...
Din această perspectivă, deşi una personală, sunt nevoit să apreciez insistent noul volum de versuri, chiar dacă-i recunosc mai ales succesul poetic al cărţilor sale de debut, chiar cele elaborate în maniera versificaţiei nipone.
Aşadar, în volumul de versuri „Necunoscuta Iubire”, elaborat în structuri poetice de inspiraţie prozodică orientală, pe care le-a promovat şi în alte câteva cărţi publicate, scriitoarea Liliana Spătaru păstrează o constantă unitate tematică, poezia de dragoste, în formule moderne de realizare, prin care şi-a asigurat, nuanţând-o până la detalii, linia melodică a liricii sale de avangardă prozodică, din zona poeziei de formă fixă, care i-au nuanţat apetenţele personale, între tradiţionala versificaţie românească şi un... „fie ce-o fi!”, din jocul originalităţii, care i-au indus şi o doză de impact spre eşec, deşi nu neapărat!?: „Distanţa dintre cuvinte / este iubirea / neştiută de nimeni/ ... / Agonii răzvrătite / fi-vom când fără să ştiu, / asfinţi-vom în toate cuvintele / ... / din iubirea noastră / ... / neştiută de nimeni” („Neştiută”, pag. 29), dintr-un poem cu nuanţa unei originale prozodii de formă fixă, pe care şi-a asumat-o în cartea sa.
Este indubitabil, „Necunoscuta iubire” este o carte de poezie de dragoste, de iubire tumultuoasă, ca în muzica wagneriană din „Inelul Nibelungilor”: „Eu cred că noi doi ne-am întâlnit / la poale de dor în noapte de mai / Tu, primăvară. Eu, în alai de toamnă / ... / urmărite de luna iubirilor necunoscute / ... / Ştii, eu cred că noi doi ne-am întâlnit / pe o insulă în ram de măslin / Tu aprigă noapte, eu stea căzătoare / ... / În umbrele albastre ale unor iubiri” („Eu cred”, pag. 33), şi are orgoliul insolent ale adevărului erotic.
Poeta are cea mai agresivă şi emoţionantă atitudine, cel mai cuminte, mai cald şi tradiţional simţământ omenesc: „De mă vei gândi vreodată / să mă salvezi de toamnă îţi cer / cu toate închipuirile mele de noi” şi pentru imaginea artistică a dragostei şi a bunătăţii: „Ninge-mă odată cu poezia / braţelor tale ce peste margini mă poartă / Şi nu mai privi înapoi” /... / „În urmă rămâne doar vina c-am fost / ... / Manifest de iubire nescris” (Indris”, pag. 61), ca o explozie violentă a pasiunii, înţeleasă ca meditaţie asupra condiţiei umane spre o percepţie estetică.
Modificând registrul emoţional, dar păstrând fiorul cald al iubirii, chiar din zona eroticului pasional, poeta are şi o poezie sinceră şi naivă de recital la serbarea de sfârşit de an şcolar de la Grădiniţă, Şcoala Primară sau Liceu: „Îmi este atât de dor! / Iubeşte-mă! / Încă nu ştiu cum să te caut / ... / Cum să te strig / ... / iubeşte-mă ca pe un copil / sau cum iubeşti pământul / ... / Altfel nu pot / ... / să te-ating cu inima” („Cum să te strig”, pag. 65), în gânduri pline de prospeţime, prin amploarea şi intensitatea emoţiei.
Există în poezia de dragoste... totală a poetei şi o disperată nevoie de iubire: „Iubeşte-mă înlăuntrul frunzei / Înconjoară pământul cu mine / s-atingem cerul. În braţe mă poartă / ... / fără ca timpul să ştie de noi / ... / iubeşte-mă înlăuntrul frunzei / Este atât de frig şi întuneric afară / iubeşte-mă cum nu ai mai iubit / ... / poate şi pentru ultima oară”. („Iubeşte-mă”, pag. 73), ca în nefericita poveste „Romeo şi Julieta” de William Shakespeare.
Nu putea lipsi din volumul „Necunoscuta Iubire” poezia care răstoarnă toată puritatea, sinceritatea şi sensibilitatea unei declaraţii de dragoste, din toate timpurile şi din toate efluviile sufleteşti, care a avut cel mai dramatic şi devastator răspuns la sentimentul curat al iubirii, toată... Istoria trădărilor din dragoste din Istoria poveştilor de dragoste: „Mi-ai făgăduit că luna într-o noapte-o / să mă cheme, dintr-a cerurilor taine / cu a stelelor straie s-o-nvelesc / Mi-ai făgăduit şi munţii, a pădurilor duhului / ce ascund într-o iubire neatinsă de cuvinte / roua nesorbită încă din-amiezilor adâncuri / că-mi vei dărui lumina ce-mi va aşeza colinda / .. / în a dorului margini să aştept” („Mi-ai făgăduit”, pag. 89).
„Necunoscuta Iubire”, un volum de versuri despre cea mai frumoasă opţiune umană, care se încheie surprinzător şi categoric cu un Haiku liniştitor, recuperator şi conciliant răspuns la cea mai necunoscută şi dilematică opţiune umană: „Şi zilele trec / Toamna mă pierde mereu / Singurătate” (Op. cit., pag. 117).
 de Dumitru ANGHEL ){kind=link}
0 Comentarii