Teatrul Maria Filotti si Primăria Brăila anunță debutul Festivalului Internațional de Teatru și Arte Performative – DIALOG. Vă invităm în perioada 25 septembrie 2021 - 3 octombrie 2021 la ediția din acest an gândită ca o formă de dialog între teatre cunoscute din întreaga țară (Galați, Ploiești, Turda, Târgu Mureș, Sfântu Gheorghe, Satu Mare, Oradea)și o trupă invitată din Franța.
Festivalul va debuta cu premiera spectacolului ORESTIA, după Eschil (25 septembrie, ora 18.00, Sala Mare, Teatrul Maria Filotti), adaptare de Radu Iacoban, traducerea Alexandru Miran, regia artistică Radu Iacoban, scenografia Tudor Prodan,light design Bogdan Gheorghiu, sound design Aida Sosic,asistent regie Nicholas Cațianis, iar în distribuţie îi vom regăsi pe :Emilian Oprea, Elena Andron, Narcisa Novac, Ciprian Chiricheș, Blanca Doba, Silvia Tariq, Silviu Debu, Valentin Terente, Ciprian Brașoveanu, Nicholas Cațianis, Vlad Volf, Corina Borș.
Programul festivalului:
Ziua I – Sâmbătă, 25 septembrie
Ora 18.00 – Sala Mare – Teatrul Maria Filotti Brăila
ORESTIA după ESCHIL, regia Radu Iacoban
Durata: 2h 15min. Limita de vârstă: +16
Ora 20.30 – Scena exterioară – Str. Mihai Eminescu
SĂFTIȚA (balkanicproject) by Marius Mihalache
susținut de cunoscutul virtuoz al țambalului, MARIUS MIHALACHE, împreună cu echipa sa de muzicieni de elită, ”Marius Mihalache Band”
Durata: 1h 30min
Ziua II – Duminică, 26 septembrie
Ora 11.00 - Scena exterioară – Str. Mihai Eminescu
CLARA ÎN TIMPUL LIBER – one-woman show cu Ana Turoș
Spectacol interactiv pentru părinți și copii
Ora 18.00 – Sala Mare – Teatrul Maria Filotti Brăila
ORESTIA după ESCHIL, regia Radu Iacoban
Durata: 2h 15min. Limita de vârstă: +16
Ora 20.30 - scena exterioară - Str. Mihai Eminescu
WANTED DANCE AND ALIVE - Show susținut de LIL MOTION DANCE SCHOOL BRĂILA
Ziua III – Luni, 27 septembrie
Ora 18.00 - Sala Mare - Teatrul Maria Filotti Brăila
PASĂREA MĂIASTRĂ adaptare după Petre Ispirescu de Daniel Chirilă
Durata: 75 min. Public țintă: fără limită de vârstă
Teatrul Guliver - Galați
Ora 20.00 – Sala Bujor Măcrin (Studio) - Teatrul Maria Filotti Brăila
MOFTUL ROMÂN - după momente și schițe de Ion Luca Caragiale – spectacol cu Lari Giorgescu. Durata -1 h
Ziua IV- Marți, 28 septembrie
Ora 18.00 – Sala Mare – Teatrul Maria Filotti Brăila
A 12-a NOAPTE de William Shakespeare, regia Cristi Juncu
Teatrul Toma Caragiu, Ploiești
Durata 1h 45 min.
Ora 20.00 – Sala Bujor Măcrin (Studio) - Teatrul Maria Filotti Brăila
LIMITE one-woman show comic cu Mihaela Rădescu, regia Radu Apostol
Centrul de Teatru Educațional Replika
Durata - 1h 15min. Limita de vârstă: +14 ani
Ziua V – Miercuri, 29 septembrie
Ora 11.00 si 14.00 – Sala Bujor Măcrin (Studio)- Teatrul Maria Filotti Brăila
VAN DAN - 10 ani de sânge murdar
Teatrul Național Aurelui Manea, Turda
Ora 18.00 - Sala Mare (gradene) – Teatrul Maria Filotti Brăila
COMING of stAGE de Peca Ștefan, regia Radu Apostol
Universitatea de Artă Târgu Mureș
Ora 20.30 – Scena - Hala Industrială
CONSIMȚĂMÂNT deEvan Placey, regia Radu Afrim
Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe
Ziua VI – Joi, 30 septembrie
Ora 18.00 - Sala Mare – Teatrul Maria Filotti Brăila
CONCERT PENTRU DOI CLOVNI – Compania Les Roi Vagabonds – Franța
Spectacol fără dialog, de mimă, acrobaţii şi secvenţe muzicale interpretate live la vioară, trompetă şi tubă sustinut de artiştii Igor Sellem şi Julia Moa Caprez si un invitat surpriză.
Durata spectacolului: 1h 10min. Public țintă: fără limită de vârstă
Ora 20.30 – Sala Bujor Măcrin (Studio)
CĂUTĂTORUL DE VÂNT - un film de Mihai Sofronea
Cu Dan Bordeianu, Olimpia Melinte, Adrian Titieni
Durata: 1h 50min
Ziua VII – Vineri, 1 octombrie
Ora 18.00 - Sala Mare – Teatrul Maria Filotti Brăila
CONCERT PENTRU DOI CLOVNI – Compania Les Rois Vagabond – Franța
Spectacol fără dialog, de mimă, acrobaţiişisecvenţe muzicale interpretate live la vioară, trompetă şi tubă sustinut de artiştii Igor Sellem şi Julia Moa Caprez si un invitat surpriză.
Durata spectacolului: 1h 10min. Public țintă: fără limită de vârstă
Ora 19.30 - Sala Bujor Măcrin (Studio)
JOCURI ÎN CURTEA DIN SPATE de Edna Mazya, regia Diana Mititelu
Durata spectacolului: 1h 10min. Limita de vârstă:+14 ani
Ora 20.30 - Scena exterioară – Strada Mihai Eminescu
Concert TRUPA FĂRĂ ZAHĂR
Ziua VIII – Sâmbătă, 2 octombrie
Ora 18.00 - Sala Mare – Teatrul Maria Filotti Brăila
MaMe - spectacol biografic, regia Cristian Ban
TEATRUL Fani Tardini, Galați
Durata spectacol: 1h 30min. Limita de vârstă: +12 ani
Ora 20.00 - Strada Mihai Eminescu
BACANTELE (fără mască), după Euripide. Regia: Dragoș Alexandru Mușoiu
Teatrul de Nord - Satu Mare
Durata: 1h 40 min. Limita de vârstă: +16
Ziua IX – Duminică, 3 octombrie
Ora 18.00 - Sala Mare – Teatrul Maria Filotti Brăila
GENUL ACUZATIV - text și regie: Mimi Brănescu
TEATRUL Regina Maria, ORADEA
Vârsta recomandată: +16
Ora 20.30 - Scena exterioară – Strada Mihai Eminescu
METAMORFOZE – spectacol-concert pus la cale de trupa Fără Zahăr
Regia muzicală: Bobo Burlăcianu
Teatrul de Nord, Satu Mare
Durata spectacol: 1h 35min.
Acestea fiind spuse, cele nouă zile ale Festivalului nostru vă așteaptă să le descoperiți, să pătrundeți în jocul cuvintelor și al emoțiilor! În această ediție vom crea un univers al dialogului prin diversitatea și varietatea artelor performative.
* Pentru evenimentele din exterior, intrarea se realizează pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile. În funcție de evoluția pandemiei, ne rezervăm dreptul de a modifica programul. Astfel, scoatem la vânzare 50% din capacitatea sălii.
* Biletele pot fi achiziționate pe https://www.blt.ro/ , dar și de la agenția teatrală - telefon 0239-613969.
0 Comentarii