În perioada 1-31 octombrie 2021, Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița organizează în municipiul Slobozia, sub patronajul Consiliului Județean Ialomița, cea de-a XXX-a ediție a Salonului Anual de Carte, cel mai longeviv Salon de carte organizat în țară, cu scopul de a promova cartea și lectura.
Salonul Anual de Carte prilejuiește întâlniri cu scriitori, editori și personalități culturale. În cadrul evenimentului au loc lansări și prezentări de carte, într-un spațiu expozițional ce evidențiază achiziția volumelor de la Salonul precedent și până la momentul actual, de la cele mai reprezentative edituri din țară.
Deschiderea oficială va avea loc vineri, 1 octombrie, începând cu ora 13.00, la Galeriile Arcadia, în incinta Centrului Cultural "Ionel Perlea".
0 Comentarii