George ITOAFA
Plecăm fiecare din noi
Încep să mă ocup, să mă așez
în singurătate,
devin bancă așezată la rându-i
lângă un nuc,
el tăcut, tot singur, cât zarea, așezat.
Un cuc solitar, alungă liniștea
cu un sunet,
o singură nucă se pierde-n adânc,
ne-am restrâns singurătatea,
permițând unui corb să o spargă
de-o piatră.
Speranța-i deșartă,
plecăm fiecare din noi, căutându-ne-n doi.
0 Comentarii