Luca CIPOLLA
Dimenticati
E non abbiamo sedie
ove quieto il respiro
d'un io solitario possa
trascender l'altro,
il guardo
su una ripida scala
che, tagliando la meta,
conduce alla torre
rossa della colombaia.
I nostri pensieri
son rapiti da ignari sintagmi
nati a caso,
incomprensibili ai più,
le nostre idee un peso
nella lor comoda esistenza.
E appoggi non abbiamo
se il mostro ci assale,
né eroi, già,
le retrovie spoglie,
abbandonate fors'anche
da chi non sa disertare.
Uitați
Și n-avem scaune
unde liniștită respirația
unui eu solitar să poată
transcende pe altul,
privirea
peste o scară abruptă
care, tăind țelul,
duce la turnul
roșu al porumbarului.
Gândurile noastre
sunt furate de sintagme ignare
născute la întâmplare,
incomprehensibile celor mai mulți,
ideile noastre o povară
în comoda lor existență.
Și sprijine n-avem
dacă monstrul ne asaltează,
nici eroi, chiar așa,
spatele goale,
abandonate poate și
de cine nu știe dezerta.
0 Comentarii