Ticker

6/recent/ticker-posts

Brăila | Marin Sorescu. Expoziția documentară Unde fugim de acasă?

 



În perioada 8-20 decembrie 2021 Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila organizează expoziția documentară "Unde fugim de acasă?" dedicată lui Marin Sorescu. Poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător, Marin Sorescu a fost cunoscut în timpul vieţii (29 feb. 1936 – 8 dec. 1996) pe aproape toate continentele. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de titluri apărute în străinătate. Un lucru mai puțin cunoscut de publicul larg este că scriitorul a fost preocupat și de pictură, bucurându-se de numeroase expoziții în țară și în străinătate. De asemenea, Sorescu a fost în 1992 foarte aproape de a primi Premiul Nobel pentru literatură, dacă n-ar fi fost denigrat la Stockholm de trei confrați de la București, poeți cunoscuți.

Ca dramaturg, Sorescu este autorul capodoperei "Iona" care figurează în repertoriul multor teatre din lume. De succes s-au bucurat și operele "Paracliserul", "Matca", "Există nervi", "A treia ţeapă" și "Răceala" fiind prezentate pe marile scene din Europa și America. În ţară i-au fost decernate cele mai înalte distincţii: Premiul Academiei (de două ori), Premiul Uniunii Scriitorilor (de şase ori). Dintre premiile internaţionale amintim: Premiul "Herder" (Viena, 1991), Medalia de Aur pentru poezie "Ospiti Napoli", 1970, Premiul "Fernando Riello" (Madrid 1983), Premiul "Felix Romuliana" (Belgrad, 1994).

Evenimentul omagiază 25 de ani de la moartea prematură a marelui scriitor, rămas în memoria românilor grație ciclului de poeme "La Lilieci". Opera lui Marin Sorescu ocupă un loc important în programa şcolară, atât în învăţământul preşcolar, cât şi în cel primar şi liceal. Expoziția este realizată de Florentina Petcu, bibliotecar și poate fi vizionată la parterul Secției Împrumut Cărți pentru Adulți.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii