Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită sâmbătă, 29 ianuarie 2022, de la orele 18:00, la Programul "CASA LIPATTI Open Stage - Stagiune dedicată Profesorilor şi Discipolilor". Ediţia a XIV este dedicată lui Wolfgang Amadeus Mozart ca Omagiu adus genialului compozitor la împlinirea a 266 de ani de la naştere.
Casa Artelor Dinu Lipatti continuă noul format al Programului CASA LIPATTI Open Stage iniţiat de pianista şi regizoarea Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, care reuneşte în Casa marelui pianist şi compozitor Dinu Lipatti importanţi pedagogi din lumea muzicii clasice alături de elevii şi discipolii lor. Repertoriul propus pentru această serie de Evenimente include lucrări semnate de compozitori reprezentativi ai istoriei muzicii clasice naţionale şi universale. Stagiunea Muzicală dedicată Profesorilor şi Discipolilor oferă tinerelor talente ocazia de a evolua în faţa publicului pe scena care a găzduit evenimente cu personalităţi emblematice ale culturii româneşti. Totodată, în cadrul Stagiunii lunare Profesorii, făuritori de destine, vor primi recunoaşterea binemeritată în Salonul nostru de Muzică, unde marele pianist şi compozitor Dinu Lipatti a studiat intens, el însuşi fiind un pedagog talentat şi recunoscut la nivel internaţional.
Avem onoarea de a îl avea invitat special pe Prof. Univ. Dr. Ion Bogdan Ştefănescu, celebrul flautist, unul dintre cei mai valoroşi solişti instrumentişti ai generaţiei sale, care alături de absolvenţii şi studenţii săi de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti: Carla Maria Stoleru, Loredana Palade, Georgiana Mihăilă, Daria Tofănescu, Salomeea Lois Bodea, Carina Geanina Boanţă, Elena Cărăuş, Ana Antonescu, Natalia Slepţova, Maria Velea, Teodor Mondiru, Anxhelo Naqellari, Mihai Vaida, vor prezenta în Salonul de muzică al Casei Lipatti Spectacolul de muzică mozartiană şi poezie "Mozart şi câinele spaniol" pe versuri de Nichita Stănescu, George Stanca şi Ion Bogdan Ştefănescu.
Ion Bogdan Ştefănescu este prim flautist al Filarmonicii "George Enescu", prof. univ. dr. habil. la Catedra de Flaut a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi solist al Filarmonicii "Banatul", Timişoara.
Din anul 1983, când a debutat pe scena Ateneului Român şi până în prezent, Ion Bogdan Ştefănescu a desfăşurat o intensă activitate artistică ce a constat în peste o mie de recitaluri şi concerte, în România şi în străinătate.
A participat la o serie impresionantă de festivaluri naţionale şi internaţionale: "George Enescu", ediţiile 1985, 2003, 2005 (în dublă ipostază: de solist şi de dirijor al Orchestrei de Cameră Radio), 2007, 2009 (invitat cu două recitaluri), 2011 - 19; Congresele Internaţionale ale Flautiştilor (Whasington, 2015; Manchaster, 2012; Kanssas City, 1994; Munchen, 1991) "Culture Escape" (Elveţia, 2007); "Zeit fur Musik" (Bayreuth, Germania, 2006), Festivalul Steingreber (Bayreuth, 2006), Festivalul "George Enescu" (Munchen, Mannheim, 2005 şi Strasbourg, 2006); Festivalul Profil (Bucureşti, 2005 - 6); Music Fest (Luxemburg, 2005); Wien Modern (Viena, Austria, 2004); Festivalul Internaţional de Muzică Nouă (Darmstadt, 1990), Festivalul Mondial al Tineretului (Coreea de Nord, 1989), Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi (Bucureşti - toate ediţiile 1991 - 2019).
De asemenea, Ion Bogdan Ştefănescu a participat, ca interpret, la mai multe spectacole de teatru, balet şi film realizate de regizori străini şi români şi prezentate în ţară şi într-o serie de ţări europene: "Mahan"- Horst Lohse, muzică de balet, E.T.A. Hoffmann, Bamberg, Germania, 2005, "Şapte prinţese", regia Nullo Facinni, Teatrul Cantabile, Danemarca, 2004, "Agamemnon", regia Tine Madsen, Teatrul Cantabile, Danemarca, 2003, "Tabu" şi "Nosferatu", filme mute în regia lui F. Murnau, cu muzică live a compozitoarei Violeta Dinescu, "Amanţii însângeraţi", în regia lui Alexandru Tocilescu, la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale şi a primit, de asemenea, importante şi onorante distincţii pentru meritele sale artistice: Premiul "Constantin Brâncuş" acordat de Marea Lojă Naţională din România în parteneriat cu Academia Română, 2018; "Diploma şi medalia de excelenţă" acordate de UNIMIR pentru interpretarea Concertului de A. Jolivet în cadrul celei de a XXI-a ediţie a Festivalului "George Enescu", 2013; "Meritul Cultural" în grad de Cavaler, medalie conferită de Preşedintele României, 2011; Premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare, acordat formaţiei camerale "Trio Contraste", al cărui membru este, 2009; Premiul Revistei Muzica pentru interpretare, 2009; Premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare solistică, 2007; Medalia "Meritul Cultural" conferită de Preşedintele României, 2004; Premiul Clubului Liones pentru cea mai bună interpretare din cadrul seminarului condus de James Galway, Italia, 2003; Premiul "Cella Delavrancea" pentru merite în cultură, 1991; Premiul Conservatorului "George Dima", Cluj, 1987; Premiul I la concursul internaţional "Concertino", Praga, 1986; Premiul I la Concursul Naţional de Flaut, Bucureşti, 1985; Diploma de Merit la Concursul Internaţional "G.B.Viotti", Vercelli, Italia, 1984 (secţiunea Muzică de Cameră).
Ion Bogdan Ştefănescu este membru fondator al ansamblurilor "Procontemporania" şi "Profil" şi fondatorul "Barock Orchestra" şi "Flaut Power". Este, de asemenea, membru al "Trioului Contraste" şi al Cvintetului de suflători "George Enescu".
A realizat, de-a lungul anilor, un număr impresionant de înregistrări şi este membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu numeroase volume publicate.
Ion Bogdan Ştefănescu cântă pe un flaut Muramatsu de 18K.
Conceptul spectacolului de muzică şi poezie "Mozart şi câinele spaniol" este realizat de Ion Bogdan Ştefănescu.
Conceptul Programului CASA LIPATTI Open Stage - Stagiune dedicată Profesorilor şi Discipolilor la Casa Artelor Dinu Lipatti - Ediţia a XIV-a aparţine pianistei şi regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.
Participarea la Evenimentele organizate de Casa Artelor Dinu Lipatti este posibilă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Persoanele care sunt vaccinate trebuie să facă dovadă administrării serului prin prezentarea certificatului verde. De asemenea, este obligatorie purtarea măştii, iar la intrarea în Casa Lipatti va fi măsurată temperatura participanţilor.
Partener media principal: Romantic FM
Parteneri media: AGERPRES, #centruldepresa, spotmedia.ro, Jurnalul Naţional, Radio Bucureşti FM, Observatorul Cultural, Societatea de Transport Bucureşti.
0 Comentarii