Tudorita TARNIȚĂ
Mi-am ascuns copilăria
Mi-am ascuns copilăria
În nucul din fața casei
Și în salcâmul de la drum...
În ninsorile de februarie
Din care m-am născut
Și care încă mai răscolesc
Amintiri....
Mi-am ascuns copilăria
În căsuța bunicilor,
Acolo unde am simțit
Pentru întâia dată
Căldura cuvintelor
Și unde am învățat
Că an de an, primăvara
Renaște în fiecare din noi
Și că fereastra
Dinspre nucul din curte
Nu se vinde niciodată...
De la o vreme,
Iedera a luat cu asalt
Fereastra cu mușcate
De la căsuța bunicilor.
Ramuri dezbrăcate de aripi
Scrijelesc la rădăcina
Casei părintești
Și clatină salcâmul din poartă...
Singură,
Mai singură ca oricând,
Ascult ploaia ce bate în geam
Și cade peste florile din grădină.
Grădina cu flori,
În care respiră
Surâsul mamei,
Cântecul din frunză
Al tatălui meu
Și căldura din sufletul
Bunicilor.
Mi-am ascuns copilăria
Și singurătatea
În nucul din curte,
În care am avut
Primul leagăn.
De acolo priveam cerul
Înstelat
Și zborul rândunelelor
Către cuibul
De sub streașină casei.
Dar, nu știu de ce,
De la o vreme,
Câteva ramuri
Dezbrăcate de aripi
Scrijelesc la rădăcina
Casei părintești
Și clatină salcâmul din poartă,
Încărcat cu amintiri...
0 Comentarii