Alex. Ștefănescu
Am scris cartea despre Nichita Stănescu cu un stilou Flaro
În anii adolescenței îmi plăceau foarte mult stilourile „Flaro”, ieftine și bune. Erau și ușoare, astfel încât îmi dădeau plăcuta senzație că scriu ce vreau eu și nu ce vor ele (cum se întâmpla când foloseam instrumente de scris grele).
Au trecut aproape două decenii și, ajuns autor de cărți, am fost invitat, în această calitate, la o întâlnire cu publicul la Sibiu. Acolo, la cererea mea, mi s-a înlesnit o vizită la legendara pentru mine fabrică Flaro.
Un inginer, care avea un cult pentru literatură și îmi citise una dintre cărți, m-a condus cu multă bunăvoință de-a lungul întregului flux tehnologic. Până la urmă am ajuns la un uriaș coș de colectare, în care banda rulantă aducea necontenit noi și noi stilouri definitivate.
Era ca în visurile mele de copil, mă simțeam fermecat. L-am întrebat pe însoțitorul meu dacă pot să-mi iau și eu unul iar el mi-a răspuns, încântat de încântarea mea: „Sigur, oricâte.” Este adevărat, aș fi putut lua oricâte, nu s-ar fi simțit lipsa lor, ar fi fost ca și cum aș fi luat un mănunchi de paie dintr-o claie. Dar din respect pentru fabrică, am luat unul singur.
L-am purtat cu mine ani la rând. Cu el am scris cartea despre Nichita Stănescu.
0 Comentarii