Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în colaborare cu Cenaclul Umoriștilor Brăileni (C.U.B.) “Ștefan Tropcea”, organizează cea de a XXXV-a ediție a Festivalului Concurs “Întâlnirea Epigramiștilor”.
Manifestarea se va desfășura în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2022, la Brăila. Cei interesați de competiție urmând să trimită câte două epigrame la temă, într-un singur exemplar, cu motto.
Temele pentru ediția din acest an sunt MISIT și MAIMUȚĂ. Ultima dată de expediere a lucrărilor pentru concurs este 16 septembrie 2022 (data poștei), pe adresa Casa de Cultură a Municipiului Brăila, Piața Poligon nr. 2, epigramele primite urmând să fie analizate de un juriu prezidat de Mihai Frunză – președintele C.U.B.
Câștigătorii vor fi invitați la Brăila, unde, pe 1 octombrie 2022, vor fi premiați în cadrul unui spectacol de gală. Dacă festivalul nu va avea loc fizic din motive de pandemie, va fi considerată manifestare online. În această situație, premiile vor fi trimise prin poștă sau în contul indicat de câștigător.
0 Comentarii