Debutul stagiunii simfonice 2022 - 2023 stă sub semnul reîntoarcerilor la rădăcini, căci atât dirijorul Aurel Bălae cât și mezzosoprana Carmen Topciu, prim solistă a Operei din Brașov, își trag seva din același vechi oraș Brăila, încărcat de istorie și dragoste pentru muzică. Tot o reîntâlnire încărcată de emoție este și cea a lui Gheorghe Constantinescu, clarinetist, cu veșnicul său "profesor", Carl Bärmann, al cărui Concert în Mi bemol Major op. 6 va fi interpretat în primă audiție.
Sunt descrise astfel premisele din care este clădit Concertul vocal-simfonic extraordinar organizat de Filarmonica "Lyra - George Cavadia" Brăila, alături de Consiliul Județean Brăila și Primăria Municipiului Brăila, un concert ce nu poate fi ratat, remarcându-se prin valoarea inestimabilă a invitaților ce vor evolua pe scenă împreună cu partenerul de încredere, Orchestra de Cameră "George Cavadia". Pe lângă Concertul pentru clarinet și orchestră de Carl Bärmann amintit anterior, repertoriul va mai cuprinde lucrări din creația compozitorilor Carl Maria von Weber, Gioachinno Rossini, Piotr Ilici Ceaikovski, Georges Bizet, Giuseppe Verdi, Ruggero Leoncavallo, Vincenzo di Chiara și Francesco Cilea.
Vă invităm, așadar, miercuri, 5 octombrie 2022, de la ora 18.30, la Casa Tineretului Brăila, să luați parte la Concertul vocal-simfonic de deschidere a stagiunii 2022 - 2023. Prezentarea evenimentului va fi asigurată de doamna profesor Marilena Niculescu.
Biletele se pot achiziționa de la Agenția Filarmonicii din strada Ana Aslan nr. 29 sau online de pe platforma BLT.ro.
Prețul biletelor este următorul : 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru studenți și pensionari, iar pentru elevi, 10 lei.
0 Comentarii