Ticker

6/recent/ticker-posts

ICR Paris organizează un concert extraordinar la Teatrul Le Ranelagh

 



Cu ocazia Zilei Naţionale a României, celebrată pe 1 decembrie, Institutul Cultural Român de la Paris şi partenerii săi, Ambasada României la Paris, Asociaţia Propatria, Teatrul Ranelagh, organizează un concert extraordinar de muzică clasică şi contemporană, intitulat "Spre stele/Vers les etoiles".

Pe scena renumitului teatru Le Ranelagh, monument istoric al Parisului, sunt invitaţi să concerteze, pe 28 noiembrie de la ora 19h, trei dintre cei mai apreciaţi artişti lirici şi muzicieni români ai momentului. Alături de violistul Răzvan Popovici, iniţiatorul şi directorul Festivalului de muzică de cameră SoNoRo, vor evolua pianista Mara Dobresco, care este şi directoarea artistică a Festivalului Propatria, şi mezzo-soprana Roxana Constantinescu, într-un program bogat, adevărat regal al muzicii clasice.

Pe lângă compoziţii pentru violă şi pian sau pian solo din patrimoniul muzical internaţional, semnate de Richard Strauss, Johannes Brahms şi Franck Bridge, programul include creaţii ale unor compozitori români precum George Enescu, Stan Golestan şi Călin Ioachimescu - cel din urmă fiind şi autorul unui ciclu de colinde pentru pian, după modelul Bartok.

Cu intrare liberă, reprezentând un moment festiv aşteptat în mod tradiţional de Ziua Naţională a României atât de publicul francez, apropiat culturii române, cât şi de comunitatea de români din Franţa, la concertul din acest an şi-au anunţat prezenţa peste 300 de spectatori.

Recitalul face parte dintr-un vast turneu în Europa, intitulat Muzică fără frontiere, ca parte a celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional Propatria. Derulate între 9 şi 29 noiembrie, concertele itinerante călătoresc de la Roma la Bucureşti, apoi la Londra, Paris şi Viena, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni şi în parteneriat cu instituţii diplomatice şi de cultură din Europa.

Inclus în cadrul seriei de evenimente dedicate celebrării Zilei Naţionale a României în capitala Franţei, concertul "Spre stele" are loc la Teatrul Le Ranelagh, la adresa 5 rue des Vignes, 75016 Paris, pe 28 noiembrie de la ora 19h.

Organizatori: Institutul Cultural Român de la Paris, Asociaţia Propatria, Ambasada României la Paris.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii