Victoria Milescu
Vaya con Dios
Merg pe o stradă mută
nu ştiu ce nume are, ce vârstă
nici ale cui sunt casele înalte
cu frontoane, capiteluri, coloane
înnegrite de vremuri, cu un cubaj al aerului perfect
straniu, irespirabil, sub pânzele de păianjen
doar paşii mei se aud sonor pe strada
ce i-a oprit din drum pe mulţi, cândva
cu un sărut, un pumn, un glonte
oare cât sânge a înghiţit, câte lacrimi
câte ploi au spălat-o de ciumă, holeră, plictis
cât petrol a curs pe faţa ei caroiată
să nu miroasă a contrabandă
câţi stâlpi i-au înfipt în inimă să stea dreaptă
câte torţe aprinse în spinare
să o vadă de departe cei ce călătoreau pe mare
strada tace precum marele mutilat
martor la cumpărare
nobilul prinţ o încarcă pe vapor piatră cu piatră
îi demontează anotimpurile, poveştile, cântecele
la chitară, mandolină, banjo, arborii
cu fructe mici, roşii, având nume secrete
străjerul din turnul cu ceas, foişorul deşi incendiat
moara veche ce măcina făină de stele
bolţile de viţă-de-vie cu strugurii vineţii
coborând singuri în butoaiele aduse special
e strada lui, face ce vrea cu ea
o duce la capătul lumii, nici n-a fost scumpă
încarcă şi câinii vagabonzi, pisicile, viespile
purtând veninul nemuririi, cioburile porţelanurilor
de Meissen dansând încă sub amantul hoinar
strada dispare, bărbaţii ei
afundaţi în beciuri, în crame la o plachie, un rachiu
se furişează noaptea prin catacombele seculare
să se îmbarce pe vasul fantomă...
0 Comentarii