Mihai VINTILĂ
Benedictiana – răsăritul este mereu unde îți este sufletul
Bogdan Boeru reușește să mă surprindă cu fiecare volum pe care îl publică. Cu toate că îi știu preocupările, iubirile literare și năzbâtiile muzicale, totuși, reușește cumva să îmi depășească așteptările. O face poate din firea lui competitivă, din puterea pe care o are de a scormoni în trecutul nostru, de a ne aduce în atenție istorii moarte pe care el nu vrea să le lase să se acopere de uitare.
Romanul despre Ovidiu intitulat Șapte sute șaptezeci, apărut în 2017, marcând cei 2000 de ani de la moartea poetului, publicat la editura ExPonto, m-a transformat într-un admirator al scrisului său. Am găsit acolo ce îmi place: adevăr istoric frumos ambalat, corectitudine informațională ca urmare a unei vaste documentări, speculație istorică și desigur, multă literatură.
După acel roman nu știam unde va duce scrisul său. Iată că apare acum cu Benedictiana, editura Rao, 2022. Desigur, că nu putea fi decât un roman, o speculație literară pe marginea istoriei.
Acest tip de literatură care pornește de la fapte din trecut pe care le putem localiza bine, cu personaje despre care știm destul de multe și de la care se pleacă literar este foarte prizat de public dar în același timp și foarte periculos. Practic tu, ca autor, te joci într-un fel de-a Dumnezeu. Faci istoria care îți place, schimbi faptele și personajele precum îți este voia. Mai mult, nu ai la dispoziție un timp limitat la doar o săptămână ci cât timp vrei tu sau cât timp ți-a acordat editura pentru a fi gata volumul! Ai o mare marjă de liberate dar în același timp ești constrâns de o serie de considerente legate de istoria cunoscută, de tradițiile din epocă, de nivelul tehnologic al perioadei sau cum s-a văzut, în unele cazuri, poate nu!
Citind romanul lui Bogdan Boeru am avut mereu impresia că citesc sinopsisul continuării filmului Regatul Cerului (Kingdom of Heaven) pus în peliculă de celebrul Ridley Scott. Multe din personaje sunt prezente, faptele deasemenea. Avem aceeași abordare a conștiinței importanței propriei persoane a seniorului, de puterea și căile nebănuite ale lui Dumnezeu sau Allah, de zbuciumul interior și frământările din societate. Biserica este acolo, cu oamenii ei, cu jertfele ei, cu politica ei. Cavalerii templieri sunt acolo, cu religvele lor, cu credințele lor, cu puterea lor. Seniorii războiului sunt prezenți deasemenea cu numele lor pline de importanță, cu domeniile lor înfloritoare sau nesemnificative, cu puterea lor, cu armurile lor sclipitoare și cu erudiția care le permite, de multe ori, a vedea în viitor, bazându-se pe o bună cunoaștere a trecutului. Am găsit toate acesta în romanul Benedictiana deși, cetatea unde se petrece în mare parte acțiunea, este în fapt doar o himeră. O himeră a gândului și o himeră a autorului.
Nu vă voi povesti acțiunea pentru că este asemenea unei călătorii inițiatice și las plăcerea călătorului să îi descopere himerele și cărările, uneori ascunse. Voi scrie doar că personajele sale sunt cele pe care, dacă ați văzut filmul de care am făcut vorbire mai sus, le vom descoperi aidoma. Chiar unele secvențe par desprinse din peliculă, povestite dintr-un alt unghi, al privitorului și nu a camerei de filmare. Există aventura sinucigașă a marii armate a Ierusaimului sub conducerea neisprăvitului rege Guy de Lusignan, avem un asediu cu mașinăriile de război, cu smoala fierbinte, cu turnurile de asalt, cu armele fremătând în soare. Figurile cunoscute sunt și ele acolo. Îi descoperim teptat pe regina Sibila a Ierusalimului, pe Raynald de Châtillon, pe Balian de Ibelin, pe Saladin. Uneori personajele cărții preiau însușirile altor personaje istorice precum Patriarhul Heraclius al Ierusalimului după care este construit episcopul Jubileus dar care apare, efemer, și în propria postură.
Important pentru cititor este povestea. Ea mi-a reamintit pe alocuri de ideile dezvoltate în alte două filme S.F. de mare impact Interstellar, pentru ceea ce privește noțiunea de trecere a timpului și relativitatea lui și Rogue One: A Star Wars Story în ceea ce privește construcția și reconstrucția universului cunoscut și legătura cu cel necunoscut. O astfel de abordare avem și în această carte unde universul cunoscut se împletește cu necunoscutul și unde sfârșitul poate fi un nou început.
Trebuie menționat pentru cititori că avem un roman care se citește relativ ușor, cu mici poticneli în unele cuvinte specifice care sunt detaliate de autor în note explicative. Uneori, aceste cuvinte care sporesc gradul de autenticitate sunt patru-cinci consecutiv și atunci, te cam împiedici de ele. Nu am înțeles nici denumirea diferită a unui personaj precum Saladin în funcție de apartenența religioasă. Ar fi fost mai simplu un singur nume, cu toate că istoric era cunoscut sub două dar, ar fi ușurat urmărirea unor evenimente de un cititor mai puțin avizat. În rest, avem o frazare cursivă, frumoasă, logică și bazată pe o bună limbă română. Nu lipsesc nici metaforele, presărate cu atenție și efect dar nici descrierile care să te impresioneze.
Cu acest roman cred că Bugdan Boeru intră într-o altă categorie a scrisului său. A ajuns acum un bun condeier, un om care prin puterea scrisului poate crea universuri credibile. Nu este un lucru puțin și cred că acest volum este prima cărămidă a consacrării. Fiți cu ochii pe cărțile lui!
Bogdan Boeru, Benedictiana, București, editura Rao, 2022, 376 pagini.
0 Comentarii