scriitorul Gheorghe Schwartz în dialog cu Cristian Mladin
Distanța și timpul nu pot estompa emoția mesajului transmis, care își găsește loc chiar și atunci când drumul este șerpuit. Discutăm astăzi despre viață, artă și vise cu scriitorul Gheorghe Schwartz.
Născut la Lugoj în 1945, Gheorghe Schwartz urmează cursurile Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității ,,Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. Se stabilește la Arad, unde își începe cariera didactică și pedagogică la Școala ajutătoare. Predă psihologie și filosofie la Universitatea ,,Aurel Vlaicu” Arad, ocupând între 2003 și 2008 funcția de decan al Facultății de Științe Umaniste și Sociale din cadrul aceleiași universități. Debutează în 1972 cu romanul ,,Martorul”, intrând în rândul Uniunii Scriitorilor din România din anul 1976. Are la activ 50 de cărți tipărite. Alege proza ca modalitate artistică prin care sufletul poate evada spre înalt, mesajul său pogorându-se apoi în lumea noastră, pentru cei ce înțeleg, aud și mai ales simt.
Să începem, așadar, această călătorie astăzi, alături de gândurile invitatului nostru.
Mladin Cristian: Domnule Schwartz, ce v-a determinat să alegeți calea artei și când ați știut că vreți să transmiteți emoție artistică?
Gheorghe Schwartz: Așa cum se întâmplă îndeobște, la început totul este o joacă. Pe urmă și puțină imitare. Prin clasa a V-a am scris o piesă pionierească care s-a transmis prin difuzor la Lugoj. A fost o încercare puerilă, iar când am vrut să scriu ceva mai „serios”, am dat chix. După mai mulți ani, în facultate, plictisindu-mă la multe cursuri, neputând chiuli într-un cadru disciplinar mult mai riguros decât cel de azi, am revenit la scris.
Mladin Cristian: Uneori viața ne oferă și bariere, nu doar drumuri deschise. Ați întâmpinat obstacole sau greutăți din partea oamenilor sau a societății pe parcursul dvs. artistic și pedagogic?
Gheorghe Schwartz: În mod firesc, au apărut și barierele de care ați pomenit, dar „drumul închis” l-am străpuns prin cerbicie. Am trimis zeci de proze scurte la revistele din capitală, fără să primesc timp de mai mulți ani niciun răspuns. Am predat la teatrul din Arad două piese într-un act, dar au fost respinse, după ce inițial au fost acceptate în repertoriu.
Chiar și după ce am debutat în presă (două proze scurte în revista Familia, octombrie 1969) și în volum (romanul „Martorul”, editura Facla, Timișoara, 1972), chiar și după ce am obținut primul meu premiu literar (CC al UTC pentru roman), aceeași cerbicie m-a făcut să fac istovitoare drumuri lunare în capitală pentru a continua să public. Am amintit de multe ori despre această perioadă pentru a arăta că doar anduranța m-a ajutat să-mi văd scrisul tipărit.
În altă ordine de idei, am tot povestit despre cele bune și cele rele și fiind vorba despre o singură biografie, vrând-nevrând, mă repet. Nu pot să răspund în mod diferit la întrebările ce mi s-au pus și mi se pun. Întâmplarea face că, de curând, am fost silit să scriu pe larg despre mine într-o carte apărută la Piatra Neamț, unde toți laureații Premiului Opera Omnia „Ion Creangă” am fost solicitați să completăm cu câte un volum de amintiri seria cărților în cinstea patronului spiritual al distincției. Eu, publicând acea autobiografie, am comis o trădare față de crezul meu de scriitor: nu am scris niciodată fragmente desprinse din viața mea, pe de o parte, pentru că nu cred că este atât de importantă pentru eventualii cititori, pe de altă parte, pentru că eu cred că noi nu suntem decât actorii unei piese concepute și regizate de Dumnezeu și nu văd cum să-i fac Lui concurență. Așa că toate scrierile mele beletristice le-am plasat doar în universul meu imaginar, acolo unde eu sunt cel ce dă viață și moarte. Așa că am numit cartea de la Piatra Neamț „Trădarea” - trădarea unui principiu ce m-a călăuzit mereu.
Mladin Cristian: Daca l-ați întâlni acum pe copilul Gheorghe Schwartz, ce sfaturi i-ați da?
Gheorghe Schwartz: Cunoscându-l, așa cum mi-l amintesc pe copilul Gheorghe Schwartz, nu i-aș da niciun sfat pentru că știu că întotdeauna copilul Gheorghe Schwartz a replicat adulților și a luat deciziile după capul lui. Asta probabil pentru că am avut părinți iubitori și foarte înțelegători, care au avut încredere în destinul meu.
Mladin Cristian: Vremurile sunt în continuă schimbare. Uneori suntem nevoiți să ne reinventăm. Ca artiști și ca oameni, în viața personală. Există o parte dintre artiști care s-au reinventat de mai multe ori de-a lungul carierei lor. Credeți că e benefică acestă schimbare pentru un artist? Sau ar trebui, mai degrabă, să păstreze linia sau direcția care l-a consacrat?
Gheorghe Schwartz: Da, vremurile sunt în continuă schimbare, dar totul se repetă, chiar dacă în forme diferite. Dezvoltarea exponențială a științei, invențiile și inovațiile ne schimbă raporturile cu natura, dar omul nu a devenit nici mai bun și nici mai rău ca strămoșii săi. Marile sale problema au rămas aceleași: nevoia de securitate, sexul și dialogul cu eternitatea. Tehnic, astăzi individul are posibilități mai eficiente de a-și ameliora existența, dar se află și în fața unor noi provocări. Dar tot nevoia de securitate, sexul și dialogul cu eternitatea sunt și astăzi problemele sale. Artistul ilustrează aceste probleme în funcție de talentul său. Unii schimbă registrele, alții nu. Eu am scris întotdeauna la fel, dar nu neg că arealul economic și politic te obligă la o cenzură, care, dacă nu e impusă de afară, se află în subconștientul fiecăruia. Eu am scris de la început pe aceeași gamă, deși cred că poți, la un moment-dat să treci pe alt registru. (Nu discut aici despre cei ce se mlădiază după cum bate vântul. Aceia nu sunt decât mercenari.)
Aș mai adăuga doar că nu sunt deloc de acord când aud o sentință emisă de cineva care pretinde că azi nu se mai poate scrie ca acum o sută de ani, că nu se mai poate compune ca în timpul Renașterii sau că nu se mai poate sculpta ca pe vremea lui Rodin. Dacă ar fi așa, atunci n-am mai citi clasicii ori n-am mai asculta cu aceeași satisfacție o fugă de J. S. Bach.
Mladin Cristian: În viață avem diferite cumpene. Câteodată le depășim, alteori ne marchează profund. Credeți că acestea sunt semne ce apar în calea noastră, pentru a schimba ceva?
Gheorghe Schwartz: Cumpenele de care vorbiți fac parte din viață. Nimeni n-a trăit o viață fără să se lovească de mai mari sau mai mici greutăți. Ne lovim de necazuri - reale sau doar închipuite - și unele ne pot doborî, altele ne pot îndârji. Fiecare le trăiește în funcție de caracterul său, de sensibilitatea sa, de voința sa și de ambițiile sale. Ele ne trasează drumul care, da, se poate schimba.
Mladin Cristian: Creativitatea este o condiție sine qua non a unui artist. Pentru că rolul artei este să lase urme pe nisipul timpului. Care sunt sursele dvs. de inspirație și care sunt artiștii care v-au influențat?
Gheorghe Schwartz: Eu am de foarte mulți ani un acvariu și comportamentul peștilor mă preocupă: mă uit la ei și nu pot să-mi explic modul în care se mișcă, comportamentul lor în general, cât se aseamănă cu motivația oamenilor. Probabil că n-au un dialog cu eternitatea și mai ales, spre deosebire de individul om, peștii nu construiesc nimic și în afară de pui, nu lasă nimic în urma lor. Așa că nici nu au nevoie de surse de inspirație. Spre deosebire de ei, eu mă inspir pe măsură ce inspir aerul care mă ajută să trăiesc. Nu am o muză miraculoasă, așa că pot scrie și fără ea, atâta vreme cât sunt valid și înconjurat de ființe, lucruri și cărți. Unele dintre ele mă inspiră, altele nu, unele îmi trezesc amintiri, altele îmi trezesc imaginația. Nimic nu este după o rețetă anume, de multe ori chiar întâmplarea este cea care mă îndeamnă s-o folosesc. De pildă, am primit un imbold puternic de la un autor prea puțin sau chiar deloc cunoscut pe la noi, Alvaro Menendez Leal al cărui volumaș mi-a căzut întâmplător în mână la timpul potrivit: exact atunci când, fiind student, am reînceput să scriu.
Mladin Cristian: Artiștii sunt oameni, ca și noi, atunci când se întorc acasă și închid ușa în urma lor. Ce vă face fericit ca om, ca profesor, ca scriitor și cum ați defini o zi perfectă pentru sufletul și inima dvs.?
Gheorghe Schwartz: În primul rând, fericirea nu poate fi pusă în cuvinte, spre deosebire de bucurie și, deci, nu poate fi planificată. Artiștii sunt oameni, dar, atunci când creează nu sunt preocupați de ceva ce le poate face viața mai ușoară. Omul nu face doar lucruri folositoare, ci și lucruri fără de care viața ar putea continua și fără ele. De pildă, artistul a pictat Gioconda, a compus Simfonia a IX-a, a scris Hamlet și a cioplit Cumințenia pământului. Traiul omului s-ar putea desfășura și fără Gioconda, și fără Simfonia a IX-a, și fără Hamlet, și fără Cumințenia pământului. Doar că, dacă s-ar dispensa de toate asemenea „lucruri nefolositoare”, n-ar mai fi om, ci doar o viețuitoare preocupată doar de securitatea ei, de sex și de hrană. Lucruri pe care arta nu le oferă.
O zi perfectă? Când știu că ai mei - atâți câți mi-au mai rămas - se află în regulă, când nu sunt copleșit de obligații administrative ori de alt fel, când m-am trezit odihnit, când nu mă deranjează trupul, când pot să scriu nederanjat.
Mladin Cristian: Câteodată ne hrănim cu trecut pentru a putea construi viitor. Trebuie să trăim arta ca și viața, de la începuturile ei. Ce proiecte artistice viitoare aveți în plan?
Gheorghe Schwartz: Noi trăim doar în prezent. Trecutul este doar amintire, iar viitorul doar ipoteză, poate că va avea loc așa cum ni-l imaginăm, poate nu. Am publicat mult și vreau să mai public. Dar în primul rând să termin cartea la care lucrez de mai mult timp, un roman cu titlul ACVARIUL și cu mai multe subtitluri. Lucrez de vreo doi ani la el, am pierdut sute de pagini, pe care le-am aruncat și alte multe pagini pe care mi le-a înstrăinat un virus care mi-a făcut ilizibil tot ce am avut pe calculator. Dar nu mă sperii de timpul necesar să termin și această carte. După ce pentru CEI O SUTĂ am cheltuit 27 (douăzeci și șapte) de ani, două luni și patru zile, știu că o asemenea perioadă nu mai este posibilă pentru mine.
Mladin Cristian: Știu că în domeniul psihologiei ați adus concepte noi („psihologia transversală”). De asemenea, ați avut un parcurs cu multe realizări în domeniul învățământului. Și în literatură, sunteți autorul unei opere remarcabile din punct de vedere al volumului cât și al calității scriiturii. Aș remarca aici romanul-fluviu ,,Cei o Sută”, un roman de referință pentru literatura română. Care aspect al activității dvs. îl socotiți mai reprezentativ, cel al psiho-pedagogiei speciale sau cel literar?
Gheorghe Schwartz: Ambele. Pentru ambele am lucrat, pentru ambele am suferit, pentru ambele răspund în fața celor ce le analizează. Nu e nici măcar moral să simți unul dintre copiii tăi mai privilegiat decât celălalt.
Mladin Cristian: Mi-a făcut o deosebită plăcere să povestim împreună și vă mulțumesc din suflet pentru deschidere și sinceritate. Mult succes în tot ceea ce faceți! Să fie Artă!
Gheorghe Schwartz: Fiat lux!
A consemnat
Mladin Cristian
UZPR Arad
0 Comentarii