Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române organizează vineri, 3 februarie 2023, sesiunea comemorativă dedicată lui Iuliu Maniu, om politic, membru de onoare al Academiei Române. Evenimentul va avea loc, începând cu ora 11.00, în Amfiteatrul "Ion Heliade Rădulescu" al Bibliotecii Academiei Române din Calea Victoriei nr.125, Bucureşti.
În cadrul evenimentului vor susţine prelegeri Georgeta Filitti, (membru de Onoare al Academiei Române), Cuvânt de deschidere; P.S. Mihai Frăţilă (Episcop de Bucureşti al Bisericii Române Unite cu Roma), Iuliu Maniu şi morala patriotismului; Adrian Cioroianu (directorul Bibliotecii Naţionale a României), Iuliu Maniu în colecţiile Bibliotecii Naţionale a României; Constantin Buchet (preşedintele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii), Iuliu Maniu în dosarele poliţiei politice; Florin Abraham (directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului), Iuliu Maniu şi Marile Puteri.
De asemenea, Cristina Popescu, Director general al Romfilatelia, va realiza lansarea produsului filatelic "Iuliu Maniu, 150 de ani de la naştere".
Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873 - d. 5 februarie 1953) reprezintă unul dintre reperele politice şi morale ale istoriei României. A avut un rol însemnat în realizarea Marii Uniri, ulterior pentru modernizarea şi democratizarea statului român. La 80 de ani, în 5 februarie 1953, cel denumit şi "Sfinxul de la Bădăcin", a decedat în penitenciarul Sighet, fiind lăsat să moară de regimul comunist prin înfometare şi lipsirea de îngrijire medicală. Înmormântat în secret în Cimitirul săracilor din Sighet, rămăşiţele marelui om de stat nu au fost descoperite şi identificate cu certitudine până în prezent.
Accesul la eveniment este liber.
0 Comentarii