Biblioteca Județeană „Panait Istrati" Brăila și Asociația Culturală Leviathan București, organizează Concursul Naţional de Creaţie Literară „Şi eu ştiu să scriu!", ediţia a III-a, 2023.
Argumente: Descoperirea și sprijinirea copiilor talentați, cu simț estetic și înclinație spre scris. Promovarea tinerelor talente în reviste literare și în presa locală. Stimularea elevilor pentru creația literară, pentru lectură.
Scop: Formarea unor aptitudini de exprimare orală și scrisă a copiilor.
Obiective: Atragerea copiilor spre scris și lectură. Cultivarea talentului creator și al celui critic în rândul copiilor.
Grup țintă: Copii cu vârste între 7–14 ani.
Regulament: Copiii pot participa la cele două secţiuni: 7–10 ani, 11–14 ani.
Înscrierea participanților se face în perioada 1 februarie–1 martie 2023 cu formularul google de la adresa: https://forms.gle/X66YM5ZP1V2GnS5T7 iar lucrările vor fi trimise pe adresa de email: sectiacopiibjbraila@gmail.com.
Creațiile literare vor fi tehnoredactate în format A4, fişier Word, font Times New Roman, corp 12, cu diacritice, la un rând, margini 2 centimetri, alb-negru, obligatoriu în limba română, maxim 3 pagini. Se acceptă situaţia în care creaţiile depăşesc cu maxim 5-6 rânduri cele 3 pagini.
Pentru concurs este obligatoriu ca textele să fie originale și să nu fi fost publicate pe reţelele de socializare, în reviste școlare etc. Textele nu trebuie să fie însoțite de desene sau poze. Fiecare lucrare va conţine obligatoriu în colţul din dreapta sus următoarele date: nume, prenume, vârstă, clasă, localitate, şcoală şi numele coordonatorului.
Teme de concurs
Poezie: „Mama" sau „Dor de copilărie", la alegere;
Proză: „Povestiri din Univers" (povestiri science-fiction), „Prietenul meu din Natură" sau
„Cuvântul care râde" (povestiri umoristice, întâmplări hazlii), la alegere.
Scenarii de teatru scurt: temă liberă.
Criterii de evaluare: corectitudinea exprimării (ortografie, punctuație), impactul mesajului transmis, gradul de complexitate al lucrării, creativitatea (limbaj figurat, imagini artistice), originalitatea temei, respectarea normelor de tehnoredactare. Textele vor fi depunctate după numărul de greșeli. O altă problemă o constituie textele fără diacritice, or limba română are diacritice și din această pricină textele vor fi, evident, depunctate.
În vederea iniţierii unui atelier de lucru vă recomandăm să schiţaţi creaţiile într-o ciornă şi să le trimiteţi pe adresa lica_barbu55@yahoo.ro , urmând să primiţi sugestii, idei pentru realizarea unor lucrări de calitate, pentru unele îndrumări şi sugestii constructive privind conţinutul lucrărilor,corectarea greşelilor gramaticale şi de expresie. E un pas către succes. Pe pagina „Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă" de pe Facebook vom posta periodic situaţia concursului, sugestii şi recomandări despre ,,Arta de a scrie" cât şi idei de conţinut pentru temele propuse pe care le dorim să vă fie de mult ajutor.
Lucrările, împreună cu acordul părinților, vor fi trimise în format electronic/scanat pe adresa de email sectiacopiibjbraila@gmail.com, cu menţiunea pentru concursul „Şi eu ştiu
să scriu!".
Data limită de depunere a lucrărilor: 1 martie 2023.
Premiile vor fi oferite separat pentru fiecare secțiune. Lucrările aferente celor două premii întâi vor fi publicate în revistele tipărite „Leviathan" și „Ex Libris".
Juriul va fi format din oameni de cultură, scriitori, jurnalişti, iar pentru a respecta echitatea, în juriu va participa şi un copil de vârsta concurenţilor.
Coordonatori: Doinița Mihaela Stanciu, bibliotecar, Lică Barbu, prozator.
0 Comentarii