În memoria poetului Adrian Păunescu, fiica lui și în același timp redactor-șef, Ana-Maria Păunescu alocă o pagină poeziei sub titlul Poeziile se întorc spre Flacără. Ideea este de a promova poezia. Din păcate, de mai multe numere, pagina respectivă este umplută de grafomani care nu numai că nu au citit poezie dar nici nu scriu poezie, pentru că mâzgălelile publicate cu greu pot fi numite astfel.
Dăm un exemplu: am ajuns din urmă viața/ desprinsă ca un aisberg/ de calota de ghiață a umbletului/ naufragiat între cele două emisferă/ i-am angajat impiegat/ să nu mai rătăcească la intersecția cu/ destinul/depănând macazul împăiat de rugină/ desprinzându-i cu forcepsul niturile...
Nu înțeleg cum s-ar desprinde viața de calota umbletului dacă autorul ar fi un sedentar. Nu umbi, nu ți se desprinde viața! Umbă și vei viețui! Las emisferele pentru că o fi de la tipar. Apoi impiegatul nu va depana macazul acela nici în 15 milioane de vieți pentru că el nu știe a depăna macaze deoarece se ocupă de coordonarea trenurilor. Alea le depanează alții. Și nu cu forcepsul pentru că ar sta acolo alți
200 de ani să facă operațiunea! Cuvinte prețioase puse cu lopata și care nu exprimă nimic.
Unde ești tu Păunescu ca punând mâna pe poeziile lor să le împarți în două cete – proaste și de dat înapoi!
Flacăra lui Adrian Păunescu nr 27/ 2021
0 Comentarii