Între 8 şi 16 iulie, Craiova va deveni platou de filmare pentru cea de-a doua ediţie a Taberei de Film SPECTRUM. Timp de o săptămână, cei 30 de participanţi din toată ţara, vor fi împărţiţi în 5 echipe de filmare. Fiecare echipă va dezvolta un scenariu în urma unor exerciţii de creativitate. Susţinuţi îndeaproape de traineri, o să treacă prin fiecare etapă a unei producţii de film - dezvoltarea scenariului, pregătirea filmărilor, filmarea şi editarea scurtmetrajelor.
Scopul Taberei de Film Spectrum este să aducă împreună tineri din toate colţurile României care, ajutaţi de mentori, să desluşească împreună lumea filmului, participând la masterclass-uri şi atelierele de creaţie. Participanţii au oportunitatea de a se întâlni cu Domnica Cîrciumaru, Filip Columbeanu, Diana Iacomir, Andrei Lăcraru, Claudiu Mihail, Paul Negoescu, Cristian Popa, Radu Tancău şi Vlad Udrescu, alături de care vor învăţa despre procesul de creaţie din spatele unui scurtmetraj, vor dezbate filme, vor descoperi lucruri noi, vor lega prietenii şi îşi vor exersa creativitatea.
Tabăra de Film SPECTRUM se va încheia, după o săptămână plină de creativitate, cu proiecţia scurtmetrajelor rezultate în data de 15 iulie.
Proiectul este organizat de Casa de Cultură "Traian Demetrescu" Craiova şi este susţinut la fiecare pas de Primăria Municipiului Craiova, Casa de Cultură a Studenţilor Craiova, Vislandia, Bad Unicorn, Smart Cup şi Shhh! Silent Garden.
0 Comentarii