Marți, 26 septembrie 2023, a avut loc, începând cu orele 10, la Muzeul Județean din Buzău, festivitatea de premiere a tuturor participanților la Concursul de poezie „Emil Niculescu”, organizat de Fundația Mareșal Alexandru Averescu, în parteneriat cu alte instituții, dintre care amintim: Consiliul Județean și Inspectoratul Școlar Județean Buzău.
În deschiderea manifestării, muzica militară a Diviziei 2 Infanterie „Getica” și a garnizoanei Buzău, dirijată de maiorul Dănuț Cristian Vulpe, a intonat Imnul României.
La eveniment au fost prezenți numeroși oameni de cultură locali: Tudor Cicu (poet, critic literar, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România), Viorel Frîncu (publicist, epigramist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, membru al Uniunii Epigramiștilor Români, Cetățean de Onoare al Municipiului Buzău, secretarul general al Asociației „Renașterea buzoiană”), Nicolae Pogonaru (poet, prozator, eseist și traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România), Dumitru Pană (membru al Uniunii Scriitorilor din România, deține titlul de Susținător al artelor, acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România în anul 2000), Gina Zaharia (membră a Uniunii Scriitorilor din România; în ziua acestei manifestări culturale, a aniversat 27 de ani de la debutul în poezie, care a avut loc în ziarul „Muntenia” din Buzău), Stan Brebenel (publicist, prozator, coordonatorul filialei „Pamfil Șeicaru” din Buzău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România), Roxelana Radu (membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România), Laurențiu Belizan (membru al Uniunii Scriitorilor din România), Nicolae Mușat (președintele Asociației pentru Civilizația Ortodoxă), precum și alți mânuitori ai condeiului.
Premierea participanților la competiția literară a avut loc în cadrul unei manifestări dedicate regretatului poet Emil Niculescu, care ar fi împlinit, în ziua festivității, 69 de ani. Au vorbit despre acesta, amintindu-și clipele frumoase petrecute împreună, „puținii săi prieteni” (după cum i-a numit Nicolae Pogonaru, simțindu-se onorat că a făcut parte din această categorie): Gina Zaharia (care a transmis un mesaj minunat din partea filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România), colonelul în rezervă Mircea Tănase, colonelul în rezervă Mihai Goia și Viorel Frîncu. Adriana Anghelescu, bibliotecar la Cercul Militar din Buzău, a realizat o scurtă prezentare a autorului despre care Nistor Tănăsescu (prea curând dispărutul poet, jurnalist, secretar general de redacție al revistei „Caietele de la Țintești”, supranumit părinte al acestei publicații) scria, în numărul 21 din septembrie 2021 al revistei „Literadura”, că „face parte din nobila familie a idealiștilor, transfigurând realitatea și cu ajutorul erudiției spectaculoase”.
În continuare, a avut loc un recital liric al elevelor Ancuța Neagu și Elena Rotaru, de la Liceul de Arte „Margareta Sterian” din Buzău, îndrumate de doamna profesoară Viorica Radu, precum și un moment muzical oferit de către Mihai Râpeanu (personal civil contractual în compartimentul Tradiții și cultură din comandamentul Diviziei 2 Infanterie „Getica”).
Au fost decernate diplome de participare, precum și premii pentru fiecare dintre cele trei secțiuni: gimnaziu, liceu și licee militare. Membrii juriului au fost: Liviu Vișan (președinte), Viorel Frîncu și Tudor Cicu (acesta din urmă i-a sfătuit pe toți copiii să abordeze poezia în forma ei clasică, întrucât, altfel, riscă să facă parte „din mulțime” sau „să se piardă în spațiu”, să fie unii dintre mulții autori care, deși sunt talentați, nu sunt recunoscuți).
La prima secțiune, distincțiile au fost înmânate de către doamna inspector general Daniela Palcău: premiul I a fost obținut de Victoria-Maria Pripon (elevă la Școala Gimnazială „G. E. Palade” din Buzău), premiul al II-lea i-a fost decernat Martei Andreea Prisada (elevă la Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu”), iar Alexandra Maria Tatu (elevă la Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat) a primit premiul al III-lea.
Victoria-Maria Pripon, care și-a serbat ziua de naștere pe 25 septembrie, a anunțat în cadrul festivității publicarea celui de-al cincilea volum de autor, Vanitas, la Editura „Amurg sentimental” București, și prezentarea acestuia la Târgul de Carte „Gaudeamus” din Capitală.
Cea de-a doua secțiune (liceu) a avut următorii premianți: Alice Tania Bulf – premiul I –, Sofia Catarina Șerbu – premiul al II-lea – și Vlad-Andrei Citrea – premiul al III-lea. Toți cei trei laureați sunt elevi la Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu”. Premiile au fost decernate de către Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.
La cea de-a treia secțiune (licee militare naționale) au fost câștigători: Daria Maria Sava (Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza) – premiul I –, Andrei Mihai Mitru (Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova) – premiul al II-lea – și Elisa Ștefania Duță (Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova). Distincțiile au fost înmânate de către generalul-maior Claudiu Mihail Sava.
Premiul special al Asociației Culturale „Ion Băieșu” a fost decernat elevei Evelina Maria Stochița (Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova), de către Ion Nicolescu, vărul poetului omagiat, Emil Niculescu.
Steluța Niculescu, soția autorului comemorat la Buzău pe data de 26 septembrie, a acordat diplome de participare, pentru a-i încuraja să continue pe toți elevii care doresc să compună poezii.
În încheiere, fanfara militară a garnizoanei Buzău a oferit un frumos moment muzical.
Doresc să felicit toți participanții la Concursul de poezie „Emil Niculescu”, precum și pe organizatorii acestei minunate festivități, care ne-a demonstrat că, prin prietenii și admiratorii săi, marele poet Emil Niculescu veghează asupra Buzăului.
Victoria-Maria Pripon,
14 ani,
elevă în clasa a VIII-a C la Școala Gimnazială „G. E. Palade” Buzău,
poetă, publicistă, autoare a patru volume
0 Comentarii