Ticker

6/recent/ticker-posts

Oferta colecției Anansi. World Fiction la Târgul de carte Gaudeamus 2023

 


Peste 20 de titluri noi îi așteaptă pe iubitorii de literatură universală în oferta colecției Anansi. World Fiction la Târgul de carte Gaudeamus 2023, care debutează mâine, 22 noiembrie. Timp de cinci zile, până duminică, 26 noiembrie, cititorii sunt așteptați în Rotonda Romexpo pentru a se bucura de cele mai noi apariții editoriale și de întâlniri cu scriitori, critici literari și traducători, precum și cu specialiști ai pieței de carte autohtone.

Lista noilor titluri publicate în cadrul colecției Anansi. World Fiction a Editurii Pandora M include atât traduceri inedite din operele unor autori îndrăgiți, cât și romane ale unor autori multi-premiați traduși în premieră în limba română. O parte dintre acestea vor fi lansate la târg, într-un eveniment amplu ce reunește traducătorii, critici literari și scriitori: sâmbătă, 25 noiembrie, ora 12.00, în Sala Cupola de la Romexpo. Evenimentul va fi urmat de un cocktail.

Lista noutăților Anansi. World Fiction de la Gaudeamus 2023 este completată de o serie de reeditări ale unor cărți-cult ale literaturii universale, precum 2666 de Roberto Bolaño (traducere de Eugenia Alexe Munteanu), Călătorie la capătul nopții de Louis‑Ferdinand Céline (traducere de Maria Ivănescu), Scrisori către Milena de Franz Kafka (traducere și note de Radu Gabriel Pârvu), Junky de William S. Burroughs (traducere și note de Sorin Gherguț).

De asemenea, a fost reeditat recent romanul Fiica ascunsă de Elena Ferrante, o meditație profundă și emoționantă asupra feminității și condiției de mamă, ecranizat în 2021, în regia lui Maggie Gyllenhaal, cu Olivia Colman, Jessie Buckley și Dakota Johnson. Romanul apare în traducerea Ceraselei Barbone.

Cărțile din colecția Anansi. World Fiction vor putea fi găsite de-a lungul celor cinci zile ale Târgului de Carte Gaudeamus, ediția 2023, cu o reducere de 30%. Accesul publicului la ediția din acest an a târgului este liber. Programul de vizitare: zilnic, între orele 10:00 și 20:00.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii